Profesor din Botoșani REȚINUT după ce ar fi agresat sexual trei eleve în vârstă de 13 ani

Profesorul a fost reținut pentru 24 de ore.

 

Un profesor din Botoșani a fost reținut pentru 24 de ore pentru agresiune sexuală, victimele acestuia fiind trei eleve de 13 ani.

 

Totul s-ar fi petrecut la o școală din Răchiți. Elevele au fost atinse în zonele intime de profesor, la finalul cursurilor, după ce acesta le-ar fi cerut să mai rămână în clasă.

 

Polițiștii din Botoșani au fost sesizați, pe 5 aprilie, cu privire la faptul că două minore ar fi fost atinse in zona intimă, de către un profesor, în timp ce se aflau în unitatea de învățământ în care acestea învață, potrivit ziare.com. Incidentul ar fi avut loc marți, la o Școală din Răchiți.

 

Cele două fetițe, de 13 ani, eleve în clasa VII-a, au anunțat părinții imediat, iar aceștia au sesizat poliția. Polițiștii au mai descoperit, ulterior, și o a treia victimă a profesorului.

 

„În urma probatoriului administrat de către polițiști, s-au extins cercetările și pentru o a treia infracțiune de agresiune sexuală, ulterior, față de bărbatul de 49 de ani, bănuit de comiterea faptelor fiind luată măsura reținerii pentru 24 de ore”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu.