Proces de 10 miliarde la Drumuri pentru furturi cu tona 

 

Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri (DJDP) a deschis un proces în urma finalizării controlului de către Curtea de Conturi a României. După cum v-am informat la o precedentă ediţie „Ancheta Săptămânii”, auditorii au descoperit abateri incredibile la un contract care a vizat construcţia a cinci podeţe şi refacerea unor platforme de drum.

SC Marian Construct SRL Botoşani, care s-a asociat în executarea lucrărilor cu SC Classy Group Construct SRL Botoşani, a încheiat un contract de 1,7 milioane de lei. Controlorii financiari au descoperit mai multe nereguli incredibile. Printre altele, s-a depistat că în unele devize de lucrări cantitatea de nisip şi preţul aferent au fost exprimate în tone şi nu în kilograme, ceea ce a adus automat la o majorare de 1.000 de ori a costurilor. De asemenea, în situaţiile trimise la plată au fost acceptate lucrări care au fost efectuate parţial sau care nu au fost executate deloc. În final plăţile efectuate nelegal au fost calculate la aproape un milion de lei, iar pentru recuperarea sumei DJDP a trimis liderul asocierii în judecată. „I-am chemat de câteva ore la discuţii, dar nu au venit niciodată. Săptămâna trecută am semnat actele pentru proces”, ne-a declarat Cătălin Gheorghian, directorul interimar al DJDP. Unitatea nu s-a îndreptat şi împotriva fostului director executiv Romeo Caciuc, care a părăsit unitatea la scurt timp după schimbarea preşedintelui Consiliului Judeţean, instituţie căreia DJDP i se subordonează.
MAI MULTE DESPRE LUCRURILE INCREDIBILE PETRECUTE ÎN RELAŢIA DJDP - MARIAN CONSTRUCT:
Se întâmplă la Botoşani : o instituţie umflă de 1.000 de ori preţurile la o achiziţie