Primul candidat independent la municipiu şi-a strâns toate semnăturile

 

1.100 de semnături, nici una mai mult, nici una mai puţin a reuşit să strângă consilierul local Romulus Eram în vederea depunerii candidaturii pentru un nou mandat. Acesta le-a colectat în aproximativ trei săptămâni după ce şi-a făcut publică intenţia de a merge singur în alegerile din 10 iunie.

Deşi limita impusă pentru înscrierea ca independent în cursa electorală la Consiliul Local este de 1.050 de susţinători, fostul viceprimar nu va stopa acţiunea. El are deja tabele predate la mai mulţi cunoscuţi pe care le va prelua până miercuri, astfel încât preconizează să ajungă la 1.500 de semnături. „Dacă le-am dat la oameni mă duc să le iau că trebuie să mulţumesc oamenilor cărora le-am dat. Mă ajută şi trebuie să ajung la toţi să le spun mulţumesc frumos. Am vrut să am şi eu o siguranţă, adică nu am vrut să umblu în ultima săptămână ca disperatul după semnături. Eu mai am încă vreo 16 persoane de la care trebuie să iau fişele”, ne-a declarat Romulus Eram.
Oficial încă e membru PNL
Cum nu a fost exclus din PNL, luni el va merge la sediul partidului pentru a-şi depune o cerere de autosuspendare. „Pentru mine reprezintă o autoevaluare, am vrut să văd dacă am şanse. N-aveam o echipă formată, am mizat pe persoane care mă pot sprijini, dar de fapt am umblat pe la toţi, deci am călcat lucrurile asta cu piciorul, am fost la fiecare persoană la care am lăsat tabele”, a mai spus fostul viceprimar. Acesta doreşte ca până la fnalul săptămânii viitoare să îşi depună oficial candidatura la Biroul Electoral de Circumscripţie Botoşani.
CITEŞTE ŞI:
 Surprize de calibru pe lista de susţinători ai lui Eram – DOCUMENT cine îl sprijină
Scandal de la Portariuc cu ameninţare de demisie în PNL