FOTOGALERIE Nicola şi-a găsit cel mai mare fan la Botoşani – VIDEO ce-i face pe scenă

 

De la un capăt la altul concertul susţinut vineri noapte la Botoşani de Nicola a fost unul ieşit din tipare. Interpreta a intrat pe scenă cu un iphone cu care a filmat cum se manifestă publicul. A coborât apoi chiar în faţa spectatorilor şi i-a înregistrat cum încearcă să îi cânte melodiile.

Apoi, a organizat un concurs în care i-a testat pe botoşăneni, să vadă cât de mult îi cunosc melodiile. A invitat mai întâi pe scenă o fată, alături de care a interpretat hitul „Lângă mine”. Lor li s-a adăugat însă şi un tânăr care aproape că şi-a dat sufletul cântând „De mă vei chema”. Serios încâlzit acesta şi-a aruncat geaca şi a acoperit-o cu vocea în nenumărate rânduri pe artistă, care, al fel ca şi publicul, a izbucnit în râs. La finalul spectacolului, înainte de peripeţia cu romii, Nicola a fost aşteaptă minute bune de tânăr, care mai avea încă să îi transmită ceva. Toate acestea după ce spectacolul a fost încheiat cu o piesă dedicată sărbătorilor de iarnă, iar cântăreaţa a solicitat publicului, mai în glumă, mai în serios, să nu posteze pe youtube chiar tot ce au filmat.














CITEŞTE ŞI:
 Nicola hărţuită şi speriată de romii din Centrul Vechi: „Nicola… ce buci ai”
VEZI ŞI:
 Dans masculin lasciv „la bară” în faţa a sute de oameni – FOTO & VIDEO