Zilele Oraşului cu familia primarului la spectacole, de la soţie la noră – FOTOGALERIE

 

Concertele susţinute sâmbătă seară în cadrul Zilelor Oraşului au avut parte de cea mai bună participare a oficialităţilor de la declanşarea manifestărilor. Dacă în zilele anterioare şefii din administraţie au venit singuri, de această dată unii dintre ai au urmărit concertele alături de soţii.

Astfel, consilierul judeţean Ion Diaconu a participat la spectacole alături de soţia sa Iuliana şi de unul dintre băieţi, în timp ce Ştefan Mihai, directorul Oficiului Judeţean de Poştă, a sosit alături de soţia sa. Familia primarului a avut însă cei mai mulţi reprezentanţi care au dorit să fie alături de miile de botoşăneni prezenţi la show-urile din Centrul Vechi. Cătălin Flutur a venit împreună cu soţia sa, Gabriela şi au asistat la toate spectacolele, de la Bogdan Ota la Fără Zahăr şi Bere Gratis. Ei nu au fost însă singuri. Fiul mijlociu, Mircea Flutur, care s-a căsătorit în vara anului trecut, a vizionat spectacolele alături de soţia sa Manuela, iar mezinul familiei, Cosmin, elev la Colegiul Naţional AT Laurian, a venit împreună cu prietena sa. De cel mai mare succes în rândul acestora s-a bucurat Bogdan Ota, care la final a fost îmbrăţişat atât de primar, cât şi de soţia acestuia. La manifestări au fost prezenţi şi viceprimarul Florin Ghiorghiţă împreună cu finul Eugen Ţurcanu, directorul Direcţiei Servicii Publice, Sport şi Agrement, aceştia nefiind însoţiţi de partenerele de viaţă.









VEZI ŞI:
Primarul cu soţia şi sute de oameni la procesiunea de Florii – GALERIE FOTO