Primăria aduce „vedete” din diaspora să ne spună ce e rău şi ce e bine

 

Botoşănenii din municipiu vor avea posibilitatea să se întâlnească şi să facă schimb de experienţă cu oameni de vază ai judeţului plecaţi în străinătate. Conducerea Primăriei are în plan aducerea acasă a mai multor figuri reprezentative ale Botoşaniului aflate peste hotare.
„Am luat legătura cu botoşăneni de renume, în primul rând din diaspora, care au rezultate deosebite şi vom încerca lunar să avem câte o întâlnire cu un botoşănean care are rezultate deosebite să vină să ne povestească cum este acolo, ce este bine acolo şi ce ar trebui noi să facem să fie mai bine pentru Botoşani”, a afirmat primarul Cătălin Flutur.O primă punere în aplicare a acestei idei va avea loc cu prilejul Zilelelor Oraşului. Astfel, sâmbătă în sala de marmură a Teatrului Mihai Eminescu va avea loc lansarea volumului „ Noul Testament. Apocalipsa lui Ioan”, ediţie bilingvă tradusă şi comentată de Cristian Bădiliţă apărută la Editura Adevărul Holding. Acesta va susţine şi conferinţa „Teme controversate din Apocalipsă”, la eveniment anunţându-şi participarea deputatul Theodor Paleologu şi scriitorul Dan Lungu.
Născut în 1968 la Săveni, Bădiliţă a studiat teologia la Seminario Conciliar din Madrid. A predat limbă și literatură greacă veche la universitatea din Timișoara, instalându-se în Franța din 1995, împreună cu soția lui, Smaranda Bădiliță, specialistă în Philon din Alexandria. Este doctor în istoria creștinismului antic al Universității Paris IV Sorbona cu teza Les métamorphoses de l’Antichrist chez les Pères de l’Eglise, calificativul summa cum laude.
CITEȘTE ȘI:
 Miruna Căjvăneanu din Botoşani moderează o conferinţă a Comisiei Europene la Roma
SCRIE SCRIITORUL : România de peste graniţă