În urma alegerilor locale din 27 septembrie, la nivel național s-au înregistrat o serie de surprize spectaculoase atât din prisma schimbării echilibrului politic, cât mai ales prin accesul oamenilor noi și integri în funcții administrative din care pot schimba în bine comunitățile lor.
Potrivit reprezentanților PLUS Botoșani, ”de departe, câștigătorul aparent al acestor alegeri a fost alianța USR PLUS”.
La Botoșani, însă, alianța nu a obținut scorul pe care îl așteptau membrii acestor formațiuni.
În acest sens, Președintele PLUS Botoșani și totodată candidat la Consiliul Local Botoșani, Magda Oleniuc, spune, după numărarea voturilor, că formațiunea pe care o conduce a trecut printr-un test important.
„Pentru formațiunile noastre aceste alegeri au fost un test foarte important. Eu, personal, nu m-aș grăbi să numesc rezultatele nesatisfăcătoare. Spre exemplu, în mediul rural, membrii și candidații noștri au muncit exemplar și s-au mobilizat într-un efort extraordinar având în vedere că au avut de luptat cu organizații puternice ale partidelor mai vechi, PSD și PNL. Rezultatele acestor oameni sunt foarte încurajatoare. Este adevărat, pe municipiul Botoșani ar fi trebuit să avem rezultate net superioare și de aceea este momentul să analizăm cu foarte multă maturitate forma în care vom reașeza pozițiile pentru următoarea rundă de alegeri. Nu doresc, în nici un caz, să vorbim despre vină sau responsabilitatea unui anume scor, ci consider că este extrem de important să ne concentrăm pe o strategie care să îi convingă pe botoșăneni că oamenii noi în politică au potențialul de a le schimba viețile în bine. Iar asta trebuie să o facem cât mai rapid”,
Magda Oleniuc, președinte PLUS Botoșani
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: