Colectivul de la Mavromati, alături de familia asistentei care s-a stins din viață: Este dureros când un cadru medical pierde lupta împotriva COVID-19

Viața și cariera unui om care mai avea multe de oferit a fost curmată mult prea repede.

 

Veste tristă pentru personalul medical din Spitalul Județean de Urgență Mavromati Botoșani, unde virusul SARS COV 2  a mai făcut o victimă în rândul personalului medical.

 

”Ne exprimăm profundul regret ca urmare a decesului colegei noastre, Tamara Guluță, asistentă medicală șefă în cadrul Secției Pediatrie 2. Este dureros când un cadru medical pierde lupta împotriva COVID-19 și nu există suficiente cuvinte pentru a măsura tristețea care ne încearcă în aceste momente, când viața și cariera unui om care mai avea multe de oferit, a fost curmată mult prea repede”, este mesajul transmis de colectivul Spitalului Județean Mavromati Botoșani. 

 

Lumea medicală a pierdut un profesionist, plecarea prematură lăsând un gol imens în rândul colectivului.

 

”Cu toții am pierdut o profesionistă, o colegă devotată atât profesiei, colegilor și actului medical și a lăsat un gol imens în randul colectivului în care a lucrat și în inimile noastre, ale tuturor. A fost o fire optimistă și a luptat până în ultima clipa a vieții sale. Din nefericire, în noaptea de duminică spre luni a pierdut lupta cu viața la vârsta de 57 ani. Exprimăm pe acesta cale sincere condoleanțe familiei și putere să treacă peste acest moment devastator. Dumnezeu să mângâie familia îndurerată”.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store