În data de 28 noiembrie 2024, polițiștii locali au desfășurat activități specifice în Piața Centrală, cu scopul de a preveni și constata săvârșirea unor fapte de natură contravențională.
Astfel, pentru neregulile constatate au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale cu amendă în cuantum total de 3.600 lei potrivit prevederilor Hotărârii de Consiliu Local (H.C.L.) nr. 138/2020.
În parcările adiacente pieței s-a urmărit prevenirea și constatarea faptelor de comercializare a produselor agricole direct din autovehicule. Astfel, în parcarea din strada Armeană nr. 2 au fost surprinse șase persoane în timp ce comercializau varză/fructe direct din autoutilitare.
Având în vedere cele constatate, polițiștii locali au dispus măsuri de sancționare conform prevederilor art. 32, lit. G din H.C.L. nr. 292/2017 – Regulament de organizare a circulației rutiere pe raza municipiului Botoșani.
Potrivit art. 32 lit. g) este interzisă vânzarea oricăror produse, pe suprafețele destinate circulației pietonilor, parcărilor cu plata şi trotuarelor aferente sau direct din vehicule fără acordul
Primăriei municipiului Botoșani, fapta fiind sancționată cu amendă de la 100 lei la 400 lei.