Premierul Victor Ponta explică în limbaj de lemn schimbarea prefectului

 

Venit să inaugureze noul terminal al Aeroportului Henri Coandă primul ministru a fost abordat de jurnalişti cu întrebări referitoare la schimbarea prefecţilor de Botoşani, Dolj şi Brăila. Victor Ponta a evitat însă un răspuns concret. Redăm mai jos scurtul dialog pe care l-a avut cu ziarişii pe această temă.
Victor Ponta despre schimbarea prefectului de Botosani Adrian Constantinescu Reporter: De ce au fost schimbat prefecții de Botoșani, Dolj și Brăila?
Victor Ponta: Sunt decizii pe care le iau în funcție de necesitățile administrative, deoarece, după cum știți, prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu și în perioada următoare vor avea o sarcină importantă, dincolo de sarcinile obișnuite și anume organizarea ireproșabilă a procedurii alegerilor parlamentare.
Reporter: Vă îndoiați de calitățile celor trei?
Victor Ponta: Nu, asemenea decizii administrative le iau la propunerea celor doi miniștri: ministrului Administrației și Internelor și ministrul delegat pentru Administrație.
Apoi discuţia a revenit la deschiderea noului terminal al Aeroportului Henri Coandă.
CITEŞTE ŞI:
Fostul prefect răsplătit cu un post de şef la Fisc sau la minister