PREMIERE și cuvântări duble la Biserica lui Eminescu, oficialitățile au participat la un „Te-Deum” cu trei preoți – VIDEO & GALERIE FOTO

Pentru prima dată în ultimii ani la Botoșani, pe 15 ianuarie 2022, oficialitățile sau scriitorii nu au mai depus coroane de flori la bustul poetului Mihai Eminescu din fața clădirii în care a funcționat Teatrul Mihai Eminescu.

 

Anul acesta au considerat că nu s-ar cuveni, din cauza ruinei din spate, deși imobilul este părăsit de mai bine de șapte ani.

În aceste condiții, după ședința festivă de la Primărie, oficialii și invitații s-au deplasat către Biserica Uspenia din Centrul Istoric al municipiului.

 

Acolo au fost depuse jerbele de flori la statuia geniului poeziei românești, într-o tăcere care spărgea timpanele. Nu au fost strigate grupurile mici care au depus coroanele, nu s-a auzit niciun vers eminescian, deși în apropiere se afla o boxă.

 

Au depus coroane Consiliul Județean, Prefectura, Primăria și Consiliul Local Botoșani, Uniunea Scriitorilor din România dar și formațiuni politice: PSD, USR și AUR. Reprezentanții celei din urmă formațiuni politice au împărțit tuturor participanților panglici tricolore și simbolul eminescian. 

Ulterior, în Biserică a avut un loc o slujbă cu rugăciuni de mulțumire, oficiată de trei preoți.  

 

„În 1983 când se împlineau 100 de ani de la publicarea poemului Luceafărul Nichita Stănescu spunea că, cea mai înaltă distincție, cel mai înalt premiu i-a fost dat lui, să aducă elogii la 100 de ani de la publicarea poemului. Dacă el, de pe înălțimea sa, spunea lucrul acesta, cu ce aș fi eu vrednic sau în stare să aduc un cuvânt la 172 de ani de la nașterea poetului? Noi am făcut după rânduiala Sfintei noastre Biserici, împreună cu dv. cei prezenți așa numitul «Te-Deum» sau rugăciunea de mulțumire. Spuneam după rânduiala Bisericii noastre pe care Eminescu o numea «mama poporului român». Despre Eminescu s-a vorbit, se vorbește și se va vorbi, fără discuție. A fost un geniu, el nu aparține numai botoșănenilor, sau românilor, ci întregii culturi universale”,

Teodor Candrea, preot paroh Biserica Uspenia

 

La finalul discursului său, preotul i-a oferit o mică plachetă primarului Cosmin Andrei pentru „implicare în revitalizarea Centrului Istoric” probabil în semn de apreciere pentru intenția de achiziții a Casei Ankele.

 

A urmat preotul de la Biserica orașului care a vorbit timp de șapte minute, și al cărui cuvântare s-a încheiat tot cu mulțumiri adresate edilului șef pentru implicare în modernizarea Bisericii Sfântul Gheorghe.

 

„Este o datorie sfântă, a fiecărui român, ca în data de 15 ianuarie să ne aducem aminte de Luceafărul poeziei românești, născut pe meleaguri botoșănene. A devenit deja o tradiție ca la această dată slijitori ai Bisericii, autorități în frunte cu edilul orașului, personalități marcante ale culturii botoșănene și credincioși botoșăneni să ne adunăm în această Sfântă Biserică unde a fost botezat Mihai Eminescu pentru a-i aduce în fiecare an omagiu pios pentru întreaga sa operă și întreaga sa personalitate. Documentele vremii ne arată că Eminescu a fost botezat în această Biserică la data de 21 ianuarie 1850 de către preotul Ioan Stamate care pe atunci era protopopul de Botoșani și duhovnicul familiei Eminovici”,

Dumitru Mateciuc, preotul paroh al Bisericii Sfântul Gheorghe

 

La slujba de la Uspenia au luat parte și parlamentarii Alexandra Huțu și Dan Șlincu.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store