NEMULȚUMIRI de la valoarea „Premiului Național Mihai Eminescu”, Primăria acordă 35.000 de lei laureatului! PROPUNERE de diminuare din partea unei consiliere

În ședința festivă a Consiliului Local din 15 ianuarie 2022, de Ziua Culturii Naționale, Primăria Botoșani a alocat câte 35.000 de lei laureaților „Premiului Național Mihai Eminescu” din 2020 și 2021, pentru întreaga activitate.

 

Aceștia sunt Dan Vasile și Marta Petreu.

Înainte de ședință, Raluca Curelariu, consilier local USR-PLUS a creat un sondaj pe o rețea de socializare pentru a afla dacă botoșănenii sunt de acord cu valoarea premiului acordat de municipalitate.

 

 

Rezultatul votului arată 241 de voturi împotrivă și 54 de voturi pentru acordarea cuantumului de 35.000 de lei.

În ședință Raluca Curelariu a votat cu „abținere” la proiectele supuse dezbaterii.

 

 

„Nu avem cum să stabilim un preț pentru cultură, la fel cum nu putem stabili un preț pentru onoarea de a fi laureat al Premiului de Poezie Mihai Eminescu și vreau să cred că toți cei nominalizați pentru această distincție pun mai mare preț pe onoare decât pe valoarea premiului.

Anul acesta, ca și în anii precedenți, valoarea premiului a fost de 35.000 lei. Sunt de acord că trebuie să investim în cultură și cred că putem face asta într-un mod înțelept. Putem oferi laureatului 15.000 lei, iar 20.000 îi putem folosi pentru a premia elevii cu merite deosebite. Putem susține într-adevăr cultura și educația dacă organizăm, în paralel, și un concurs dedicat elevilor. Cu 20.000 lei putem premia 3 elevi care să primescă burse lunare de câte 550 lei, timp un an. Bursele Eminescu. Vom face demersurile necesare în acest sens și sper ca și colegii din Consiliul Local să susțină acest proiect”,

Raluca Curelariu, consilier local USR PLUS

 

 

Valoarea acestui premiu a mai fost subiect de discuție și în anii trecuți când mai multe voci au solicitat diminuarea valorii și eventual direcționarea diferenței spre alte activități care să implice unitățile de învățământ. În context, premiul fiind mai degrabă ca o recunoaștere onorifică a laureaților în care partea financiară ar trebui să treacă pe plan secund.

 

S-a vorbit inclusiv de îmbunătățirea formatului manifestărilor care au loc la Botoșani, în fiecare an pe data de 15 ianuarie, și care au suferit modificări minore în ultimele trei decenii.