Prefectul de lângă Monica și Petronela : Se putea și mai bine – VIDEO la ce se referă

Mai puțin de un sfert de oră a petrecut prefectul Costică Macaleți în dispensarul medical de la Roșiori până la începerea efectivă a evenimentului și în acest interval a și reușit să schimbe amabilități cu personalul medical, inclusiv să rețină numele celor două cadre medicale ce se vor îngriji de sănătatea trupească a oamenilor din sat.

 

Costică Macaleți le-a făcut o recomandare chiar la începutul discursului său: ”Să vă faceți serviciul cu responsabilitate aici”.
După care a subliniat importanța punctului medical care a fost deschis la Roșiori, mai ales că vine în întâmpinarea unor oameni cu nevoi, din mediul rural. L-a felicitat și pe constructorul care a ridicat edificiul în 45 de zile.
Este un mare lucru, sunt români care nu au la centru asemenea dispensare, aș vrea să felicit constructorul care a realizat o lucrare foarte frumoasă și bine făcută, eu fiind constructor la bază, m-am uitat la muchii, la colțuri, arată bine, se putea și mai bine, dar dacă e lucrare făcută în 45 de zile, e firesc”, a transmis prefectul Costică Macaleți. (G.E.)