Prefect : "Astăzi am aflat că, într-adevăr, oamenii ăştia au o problemă"

 

La câteva minute după întrevederea cu sindicaliştii prefectul a făcut câteva declaraţii. Le redăm exact, cuvânt cu cuvânt:

"Deci apropos de continuarea protestului, le-am transmis un singur lucru: le-am transmis că, pentru a mă avea partener de dialog, minima condiţie pe care o pun este să se întoarcă la catedră. Învăţământul se face la catedră, în sălile de clasă. Astăzi am aflat că, într-adevăr, oamenii ăştia au o problemă că nu au luat deloc salariile. Nu e vorba de diferenţele provenite prin hotărâri judecătoreşti, ci e vorba cu adevărat de faptul că nu şi-au luat salariile şi nu au alocare bugetară pentru acest lucru. Se pare totuşi, din discuţia cu directorul de la Finanţe, am înţeles că s-au făcut demersuri pentru o sumă consistentă care ar trebui să fie alocată judeţului, însă ar trebui să aşteptăm răspunsul Ministerului Finanţelor, dar ceea ce este de rezolvat, este de lămurit între cele două ministere".

"Voi susţine treaba asta pentru că am o obligaţie legală de a asigura un climat de pace socială, dar nu sunt cel îndriduit să aloc fonduri, să fac aceste transferuri şi folosesc doar pârghiile de care dispun în calitate de prefect".

"Sunt probleme de oportunitate şi probleme de legalitate. Problemele de oportunitate ţin de autorităţile locale şi de cele de legalitate ne ocupăm noi, dar nu suntem într-o astfel de situaţie".

"Eu nu am ştiut că nu sunt ăăă… sunt şcoli care au… unele au 20%, unele au 30%, 40%, dar sunt şcoli care nu au deloc. Ceea ce le-am spus celor care s-au adresat astăzi instituţiei noastre: nu există din toată istoria, cel puţin din 20 de ani după revoluţie să fi fost o muncă prestată, un serviciu prestat, este un contract până la urmă între statul român şi cei care prestează muncă în favoarea statului român, vorbim de profesori, să nu-şi fi luat salariile. Eu cred că este vorba de o întârziere, sperăm ca aceasta să fie cât mai scurtă".

"Mai sus la Bucureşti e treaba chiar a directorului Finanţelor".