Post de director la spital scos la concurs

Dosarele de concurs se depun până pe 23 noiembrie, ora 15:00.

 

Spitalul Municipal Dorohoi organizează concurs pentru ocuparea postului de director financiar contabil.

 

Potrivit anunțului postat pe site-ul unității medicale, candidații trebuie să îndeplinească următoarele criterii specifice:

 

  • sunt absolvenți de învățământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licență sau echivalentă în profil economic.
  • au cel puțin doi ani vechime în specialitatea studiilor.

 

Dosarele se depun până pe 23 noiembrie 2022.

 

Concursul va consta în probă scrisă, susținerea proiectului lucrării de specialitate pe o temă din domeniul de activitate al postului și interviul de selecție.

 

Pentru a fi declarați admiși candidații trebuie să obțină în cadrul concursului media finală cel puțin 7, iar la fiecare probă minimum nota 6.

 

Rezultatele finale vor fi afișate pe 10 decembrie 2022.

 

(Sursa foto - depositphotos)