Pompierii au stabilit cauza incendiului din Zona Industrială  – FOTOGALERIE  

Conducătorul auto a observat ca iese fum din partea din spate a autoutilitarei, a oprit imediat și a solicitat sprijin de la pompieri.

 

S-a întâmplat în jurul orei 17.00. La fața locului s-au două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale cu apă și spumă. La sosirea forțelor de intervenție, ardea o parte din furaje, iar fumul dens îngreuna circulația rutieră. Focul și fumul au distrus peste o tonă de furaje și instalația electrica a mașinii.

 

Cel mai probabil incendiul a fost provocat de un scurtcircuit.

 

Informare preventivă

Pentru a preveni astfel de evenimente, vă recomandăm respectarea următoarelor măsuri:

- verificaţi instalaţia electrică: aceasta nu trebuie să prezinte cabluri neizolate;

- nu faceți improvizații la instalația electrică;

- asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;

- verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;

- verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store