Polițiștii se răzvrătesc după impunerea obligativității purtării măștii de protecție pe stradă

”Refuz să cred că vânarea nemascaților va redeveni principala activitate a polițiștilor”.

 

Președintele executiv al Sindicatului Național al Polițiștilor din România DECUS, s-a exprimat în contextul în care autoritățile au anunțat reintroducerea obligativității purtării măștii de protecție pe stradă.

 

Bogdan Bănică, întrebat dacă polițiștii afiliați SNPR DECUS vor amenda populația pentru nepurtarea măștii de protecție pe stradă, a precizat, pentru Bugetul.ro, că refuză să creadă că „vânarea nemascaților” va redeveni principala activitate a polițiștilor.

 

Mai mult, Bogdan Bănică face apel la polițiștii din stradă, ca, în cazul în care sunt forțați să amendeze populația de mai-marii Poliției Române, prin impunerea vreunui plan de amenzi, să nu se conformeze.

 

Reprezentantul SNPR DECUS le cere acestora să-i aducă la cunoștință aceste cazuri, în cazul în care vor exista.

 

„Refuz să cred că vânarea “nemascaților” pe aleile dintre blocuri va redeveni, ca fiind impusă, principala activitate a polițiștilor. Iar, daca există situații în care unii șefi uită și neglijează adevăratele atribuții ale Poliției Române, impunându-le subalternilor norme de amenzi la Legea 55/2020, aș ruga să-mi fie aduse la cunoștință”,

Bogdan Bănică, președintele executiv al Sindicatului Național al Polițiștilor din România

 

Miercuri seara a fost publicat, în Monitorul Oficial, Ordinul comun al Ministerului Sănătății și al Ministerului Afacerilor Interne, prin care purtarea măștii de protecție pe stradă redevine obligatorie, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6 la 1.000 de locuitori.

 

„Sunt exceptate de la obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice deschise persoanele care desfășoară activități, inclusiv sportive, în mod individual sau împreună cu persoanele cu care locuiesc”, se precizează în document.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store