Polițiștii, jandarmii și pompierii de la Botoșani vor să intre în grevă

Doresc o lege a salarizării dar și o mai mare protecție reglementată tot prin normative atunci când pleacă în misiuni. Mai doresc să fie remunerați pe măsură pentru orele în care noi ceilalți stăm acasă: sărbători legale, week-end.

 

Ofurile lor au ajuns la parlamentarii de Botoșani, sau o parte dintre ei, care au binevoit să ajungă la comisia de dialog social, prin vocea lui Virgil Bordei, liderul Sindicatului Meridian.
„Colegii poliţişti, dar şi jandarmi, pompieri, alţi militari din sistemul de apărare, siguranţă şi ordine publică, vă transmit că există o mare îngrijorare a acestora legată de viitorul apropiat. Ei aşteaptă, ca şi alţi bugetari, o nouă lege a salarizării iar termenul în care se poate adopta este limitat. Poliţiştii şi militarii doresc un statut care să confere o mai bună protecţie a acestora în cazuri de ultraj sau de intervenţie în forţă. Solicităm emiterea cu celeritate a normelor de aplicare a Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat şi continuarea plăţii sporului de 75% pentru orele lucrate sâmbăta, duminica şi în sărbătorile legale”, a declarat Virgil Bordei, sindicalistul care-i reprezintă pe militarii din cadrul structurilor aflate sub tutela Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Și deputatul Cristian Roman a arătat că a fost oprit de polițiști pentru a i se solicita sprijin.
Un lucru care mă preocupă în mod deosebit este legea uzului de armă. M-au oprit polițiștii în stradă, ca agenți de circulație și mi-au spus că își doresc ca această lege să fie modificată oarecum în favoarea lor pentru că vedeți ce se întâmplă, îl mănâncă Parchetul Militar chiar dacă el se apără în cadrul misiunii”, a spus Cristian Roman.
Liderul sindical a menționat că nu este exclusă organizarea de proteste în stradă într-un viitor apropiat, pe termen nelimitat. (G.E.)
CITEȘTE: TU, ce crezi? Un parlamentar din Botoșani vrea să închidă o zi supermarketurile