Poliţiştii îl caută în continuare pe cuţitarul care a înjunghiat un taximetrist

 

Tânărul care l-a înjunghiat de două ori pe Radu Cioabă taximetristul care a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe în seara de marţi din această săptămână nu a fost încă prins de poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean. Oamenii legii ar avea un cerc de suspecţi şi continuă cercetările pentru ca agresorul să răspundă în faţa legii pentru fapta sa.
Radu Cioabă în vârstă de 47 de ani a fost înjunghiat în zona gâtului şi a spatelui după o cursă din Calea Naţională până pe strada Împărat Traian. Clientul său care ar avea în vârstă de 18, 19 ani se află în acest moment în atenţia poliţiştilor care fac investigaţii pentru a-l prinde. „Este conturat un cerc de suspecţi, se fac investigaţii, se fac audieri, în funcţie de rezultatele audierilor, o să propunem o măsură”, a declarat Anca Silion Aramă, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani. De asemenea, reprezentanţii IPJ au declarat că odată ce starea de sănătate a îi va permite îl vor audia şi pe taximetristul care se află în continuare la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi, starea sa de sănătate fiind în prezent stabilă. Cazul a intrat şi în atenţia procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani.
CITEŞTE:
 Taximetrist înjunghiat de client transportat la Iaşi