În minivacanţa de Paşti, poliţiştii au fost la datorie pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi pentru prevenirea producerii oricăror evenimente negative.
Pentru prevenirea şi descurajarea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi pentru o intervenţie rapidă atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale, în perioada 6-9 aprilie, peste 200 de patrule au acţionat, în medie, zilnic, în sistem integrat, în dispozitivul curent de ordine şi siguranţă publică.
Poliţiştii au intervenit la 126 de evenimente sesizate prin apelul unic de urgenţă 112, atât în mediul urban cât şi în cel rural.
În urma acţiunilor, poliţiştii au aplicat 246 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 91.000 de lei. Dintre acestea, 90 au fost pentru încălcarea normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, aşa cum sunt prevăzute de Legea 61/1991, valoarea lor depăşind 28.000 de lei.
Pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au acţionat cu 10 aparate radar pe principalele drumuri naţionale şi judeţene. În urma activităţilor desfăşurate au fost aplicate 116 sancţiuni contravenţionale prevăzute de O.U.G.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în valoare de 44.000 de lei. De asemenea, au fost reţinute 17 permise, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL: