În perioada 6 – 9 aprilie 2018, pompierii botoșăneni au avut 124 misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale, ceea ce înseamnă, în medie, 31 intervenții pe zi.
Astfel, s-a acționat pentru: stingerea a 12 incendii (nouă de vegetație uscată), acordarea primului ajutor calificat pentru un număr de 76 de persoane, descarcerarea unor persoane din autoturisme implicate în accidente rutiere, înlăturarea pericolului de incendiu în urma producerii unor accidente de circulație, salvarea unor animale din medii ostile vieții, asigurarea măsurilor de prevenire a situațiilor de urgență pe timpul desfășurării unor evenimente cu public numeros, deblocarea ușilor unor apartamente în interiorul cărora existau persoane care aveau nevoie de ajutor medical și transportul unor persoane bolnave, supraponderale, din locuințele proprietate, la ambulanță.
În noaptea de Înviere, pompierii botoșăneni au desfășurat misiuni de supraveghere a respectării măsurilor de prevenire a incendiilor, dar și de asigurare a intervenției operative în cazul producerii unor situații de urgență, la biserici și mănăstiri.
Pe timpul intervenţiilor au fost salvate/asistate 76 de persoane și protejate de foc bunuri materiale în valoare de circa 800.000 de lei.
Valoarea bunurilor distruse în urma incendiilor a fost estimată la circa 37.000 de lei.
Cauzele care au generat evenimentele cu foc sunt: coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile sau necurățat de funingine, foc deschis în spații de deschise, lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată lângă materiale combustibile și fumat în locuri nepermise.
ISU Botoșani recomandă populației să respecte, în continuare, atât acasă, cât și la locul de muncă, normele generale de prevenire a situațiilor de urgență, pentru a se evita pierderile de vieți omenești și bunuri materiale.