Poliţişti au intrat peste traficanţi, percheziţii în case şi maşini din Botoşani şi două comune

Serviciul de Investigare a Fraudelor a efectuat astăzi 13 percheziţii la persoane bănuite de contrabandă cu ţigări, fiind ridicate peste 1.500 pachete de ţigări.

 


Nouă case şi patru maşini controlate

Acţiunea a fost derulată în vederea descoperirii şi strângerii unor probe în două cauze penale ce aveau ca obiect comiterea infracțiunii de ”colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor ce trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia”. Poliţiştii, sub coordonarea procurorului de caz, au pus în executare nouă mandate de percheziţie domiciliară şi patru mandate de percheziţie a unor autovehicule.
Cele nouă percheziţii domiciliare au fost efectuate simultan la patru imobile din comunele Cristeşti şi Curteşti şi cinci din municipiul Botoşani, ocazie cu care a fost identificată şi ridicată în vederea continuării cercetărilor, cantitatea totală de 30.200 ţigarete, de provenienţă Republica Moldova.

Trei persoane cercetate

Până în prezent, în cele două cauze penale sunt cercetate trei persoane, bănuite că în perioada iunie 2013 – februarie  2014, au desfăşurat în mod constant activitări de procurare, deţinere, depozitare, transport şi comercializare  de ţigarete provenite din contrabandă, cercetările urmând a fi extinse şi faţă de alte persoane.
Cu ocazia perchezițiilor efectuate, la unul dintre imobilele din municipiul Botoşani a fost identificată cantitatea de 12.020 ţigarete (601 pachete) de provenienţă Republica Moldova. 
Sunt continuate cercetările cu bănuiţii în stare de libertate, pentru definitivarea probatoriului și propunerea de soluții procedurale.
La activitățile efectuate au participat 27 de polițiști din cadrul IPJ Botoșani – Serviciul de Investigare a Fraudelor, Poliţia municipiului Botoşani şi posturile comunale de poliţie Cristeşti şi Curteşti.
CITEŞTE ŞI:
Percheziţii cu poliţişti la falşi avocaţi sau procurori în „Metoda Accidentul”