Poliţist sucevean flagrant cu DNA de la un şofer botoşănean

 

Un tânăr agent de poliţie a fost prins în flagrant, luni seară, în timp ce lua şpagă de la un conducător auto. Respectivul poliţist se numeşte Alin Grădinaşu, are 25 de ani, este din municipiul Suceava, şi de aproximativ trei ani lucrează în cadrul Poliţiei Salcea, scrie Monitorul de Suceava.

Probleme cu luminile la maşină

Din primele informaţii, agentul de poliţie a oprit în cursul zilei de luni, pe raza localităţii Salcea, un autoturism Dacia Logan, condus de un bărbat din judeţul Botoşani. Pentru că maşina respectiva avea probleme la sistemul de iluminare, poliţistul i-a reţinut certificatul de înmatriculare, însă, susţin sursele noastre, i-a dat de înţeles şoferului că problema s-ar putea rezolva în schimbul unei mici atenţii.

Poliţistul dat în vileag de botoşănean la DNA

Şoferul botoşănean a plecat cu treabă la Suceava, iar aici a povestit totul ofiţerilor Direcţiei Generale Anticorupţie Suceava, care, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, au organizat un flagrant. Luni seară, în jurul orei 21.00, şoferul din Botoşani s-a întors pe acelaşi traseu, iar pe raza comunei Dumbrăveni s-a întâlnit din nou cu agentul de poliţie care îi reţinuse certificatul de înmatriculare.
Anchetatorii susţin că botoşăneanul i-a dat agentului suma de 50 de lei, iar acesta i-a restituit documentul maşinii, moment în care au intervenit ofiţerii anticorupţie. Alin Grădinaşu s-a ales cu dosar penal pentru luare de mită şi este cercetat în stare de libertate, riscând chiar, dacă acuzaţiile se confirmă, să fie dat afară din Poliţie.
CITEŞTE:
 Poliţist din municipiu reţinut pentru mită