Poli a venit la Botoșani ruptă-n două, unii jucători au ajuns cu 2 ore înainte de meci

O parte dintre jucătorii de la ACS Poli au ajuns la hotelul din Botoșani cu două ore și jumătate înaintea meciului de marți seară, iar Cristi Bud a decis să plece de la echipă după ce n-a primit niciun leu din contract.

 

Problemele financiare mari i-au făcut pe oficialii de pe Bega să ia o decizie inedită înaintea ultimului meci jucat, la Botoșani.

"Ionuț Popa și-a făcut primul "11" de acasă și-apoi s-au cumpărat biletele la avion. Jucătorii care erau titulari au plecat spre Iași cu primul avion, iar cinci au ajuns la Botoșani cu două ore și jumătate înaintea partidei. Nu au găsit tichete la avion pentru toți și i-au împărțit în două grupe. E un haos fără precedent!", spun surse din cadrul echipei.

Printre cei care au ajuns la Botoșani cu mașina de la Iași, acolo unde a aterizat aeronava care i-a adus de la Timișoara, s-a aflat și Alexandru Ciucur, cel care a fost trimis în teren de Ionuț Popa în minutul 78 al meciului.

"Nu se mai poate continua așa, nu se mai poate tolera o astfel de situație. Dacă cei din Timișoara nu vor să mai aibă echipă, să ridice mâna și ne predăm. Deocamdată îi respect pe cei de aici, dar sper ca și ei să ne respecte pe noi", a comentat antrenorul de pe Bega.

Mai mult, unul dintre jucătorii care n-au mai suportat situația de la club și a decis să-și rezilieze contractul chiar dacă n-are nicio ofertă în acest moment este atacantul Cristi Bud.

"Avem numai promisiuni, eu încă mai am încredere în domnul primar și vreau să cred că de această dată se va rezolva situația de la echipă. Avem 5 luni de când nu am luat niciun ban" Marius Croitoru, mijlocaș Poli Timișoara

 

Reacţia Timişoarei

"Problemele se vor rezolva. S-au virat deja două salarii. Vom mai plăti în curs. Așteptăm în septembrie o rezolvare favorabilă cu finanțare de la Primărie, pe baza legii date de Guvern. Într-o lună și jumătate vom plăti toate salariile. Facem eforturi să susținem echipa din fonduri private. Nu am avut bilete de avion pentru meciul cu Botoșani. Am luat decizia ca marți să plece Neaga, delegatul echipei, cu 4 jucători care nu făceau parte din primul 11", a spus Radu Birlică, vicepreședintele de la ACS Poli Timișoara. (Sursa: Gsp)
 

download from google play download from apple store