Poftiți, vă rog! Alimente la +35 de grade depozitate pe jos, la vânzare – FOTO & VIDEO unde se întâmplă asta

Într-adevăr, inconștienți sunt cei care comercializează produse alimentare în condiții improprii însă gradul cel mai ridicat de inconștiență cade până la urmă în partea celor care scot bani din buzunare și le cumpără marfa.

 

Preponderent clienții frecvenți provin mai ales din rândul oamenilor de la țară care își fac cumpărăturile în Piața Centrală a orașului și care se opresc în dreptul tarabelor aflate pe aleea care coboară de la Biserica Sfântul Gheorghe. Pentru că orășenii, cei care au acces la informații și își cunosc cât de cât drepturile au atâta minte în cap încât să cunoască pericolele la care se expun în cazul în care ar cumpăra alimente care au stat depozite pe jos, câte o zi întreagă, la temperaturi de peste 35 de grade la umbră, sub incidența unui Cod Portocaliu de caniculă.
O plimbare scurtă prin fața acestor chioșcuri și o simplă trecere în revistă a alimentelor care se aflau expuse spre comercializare : pastă de tomate, măsline, conserve, biscuiți, etc. Și părinți care le cumpărau copiilor.
La Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor Botoșani nu au fost înregistrate sesizări privitoare la marfa comercializată în Piața Centrală. Și nici nu au fost efectuate controale. ”Dacă au o formă de organizare putem verifica. Ei au condiții de păstrare și depozitare, trebuie să le aibă și pe etichete și în magazinele lor. Nu am avut înregistrate reclamații în acest sens până acum”, spune Mirel Rogalschi, comisar șef adjunct CJPC.
Respectivii comercianți sau ”moldovenii” cum sunt cunoscuți își vând marfa în respectiva zonă de ani de zile, fie că este iarnă, fie că este vară. (G.E.), (Ș.V.)

[[galerie-foto]]