PNL și PSD, negocieri la sânge pentru împărțirea posturilor de directori: cereri grele de la social-democrați, unii liberali se îmbolnăvesc sau își pregătesc alte posturi

Pe data de 20 ianuarie, Ada Macovei a susținut concurs pentru ocuparea unui post de metodist la Casa Corpului Didactic (CCD). Botoșăneanul a anunțat în premieră acest lucru, care a ridicat mai multe semne de întrebare deoarece liberala deține funcția de inspector școlar general.

 

Federovici și Șoptică s-au întâlnit deja de două ori


Privită într-un context mai larg, al noii configurații politice din România și Botoșani, participarea consilierului local PNL la amintitul examen nu mai este însă atât de surprinzătoare.


PNL și PSD, cele două partide de guvernământ cu reprezentare la Botoșani, au demarat negocierile pentru împărțirea posturilor de conducere la instituțiile cu subordonare guvernamentală.


Matematica formării Cabinetului Ciucă, în care liberalii și social-democrații și-au împărțit în mod aproape egal conducerile ministerelor, trebuie aplicată și în teritoriu.


Așa că președinții PSD și PNL de la Botoșani, Doina Federovici, respectiv Costel Șoptică, până la declanșarea procedurilor de fuziune PNL – ALDE s-au întâlnit deja de două ori pentru împărțirea posturilor.

 

Ce vor social-democrații


Cei doi lideri politici au numărat aproximativ 30 de instituții care pot fi considerate servicii publice deconcentrate și la care se pot derula negocieri.


Celelalte unități de stat care fac parte din Colegiul Prefectural sunt militarizate sau asimilate acestora și nu pot fi luate în calcul pentru schimbări de ordin politic.


Social-democrații ar fi solicitat instituții precum Registrul Auto Român (RAR), Direcția de Sănătate Publică (DSP), Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) și Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM).


Cea din urmă a și fost cedată de liberali, aceștia acceptând chiar în interiorul partidului că este vorba de o instituție subordonată Ministerului Muncii condus de botoșăneanul Marius Budăi de la PSD și că, dacă liberalii ar fi avut un reprezentant într-un astfel de post, nu ar fi acceptat să aibă un șef interimar de la o altă formațiune.

 

Ce (nu) dau liberalii


În ceea ce privește IȘJ-ul, peneliștii nu vor să renunțe la funcția de inspector școlar general, în schimb fiind dispuși la negocieri în privința celor două posturi de inspector școlar general adjunct.


La DSVSA situația s-ar putea clarifica dacă liberalii botoșăneni reușesc să îl impună pe Mihai Țurcanu în funcția de președinte al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, care ar elibera astfel postul de director de la DSVSA Botoșani.


La RAR, unde ar fi cele mai mari presiuni dinspre PSD pentru o schimbare cât mai rapidă și la DSP, liberalii îi au în frunte pe Cătălin Boboc și Monica Adăscăliței, ambii consilieri locali, o eventuală înlocuire a acestora putând crea probleme cu votul în deliberativul municipal.


Cererile pesediștilor pentru aceste posturi nu sunt însă întâmplătoare. Toate sunt conduse de liberali numiți cu titlu de interimat, adică persoane care pot fi înlocuite foarte ușor, schimbarea lui Leo Kohut cu Daniela Lozneanu la ITM fiind grăitoare în acest sens.

 

Doamnele nimănui


Discuțiile pentru împărțirea posturilor au căpătat și aspecte amuzante. Și aceasta pentru că sunt instituții pe care partidele și le pasează între ele.

 

De exemplu, Garda de Mediu și Casa Județeană de Pensii, sunt conduse de Cristian Kashyap, respectiv Cristina Anton, care la data dobândiri funcțiilor erau social-democrate. Doar că unii lideri ai PSD Botoșani se plâng că după destituirea Guvernului Dăncilă, cele două nu prea ar mai fi fost văzute pe la partid și nu vor să le mai considere ca ocupând posturile cu sprijinul PSD. Mai exact, social-democrații susțin că ar trebui trecute în contul liberalilor fiindcă aceștia le-ar fi menținut în funcție în ultimii mai bine de doi ani.


Liberali care după demararea fuziunii cu ALDE ar trebui să își mai numere încă două posturi la ei, cele de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor și Direcția Județeană de Statistică, instituții conduse de Mirel Rogalschi, respectiv Valentin Popa, persoane asumate public de ALDE încă de pe vremea în care președintele acestui partid era la Botoșani Liliana Mincă.

 

Scorul era 22 la 8, s-a schimbat apoi la 21 – 9


În aceste condiții, la ”recensământul politic” al funcțiilor de directori ar fi reieșit că PNL are 22 de posturi, iar PSD doar 8, ceea ce ar însemna că pentru o repartizare frățească liberalii ar fi trebuit să cedeze 7 funcții de șefi de instituții către social-democrați. Una s-ar fi rezolvat deja prin schimbarea de la ITM Botoșani.


”În 70% dintre situații am căzut de acord și pe altele încă nu am căzut de acord. Vor fi argumente pro și contra, vom vedea. Dar nu cred că nu funcționează vreo instituție deconcentrată și trebuie să se întâmple ceva foarte repede. Nici pe departe n-am ajuns la final și pe de altă parte un acord între noi nici nu se pune problema deocamdată”,


Costel Șoptică, președinte PNL Botoșani.


Deputatul a evitat să vorbească la modul concret despre anumite instituții, arătând că, atât timp cât negocierile încă sunt în derulare, nu este corect să se facă publice informații.


Oricum, negocierile s-ar putea accelera după desemnarea noului prefect.

 

Liberalii au mai negociat degeaba și cu USR-ul


Pe de altă parte, aceste negocieri au și o doză de incertitudine. Iar dovada cea mai elocventă este ceea ce s-a întâmplat anul trecut între PNL și USR-PLUS la Botoșani, când la fel s-au purtat discuții, s-a convenit asupra repartizării posturilor, însă planul nu a mai fost pus în practică. Liberalii au tot tras de timp până ce useriștii au ieșit de la guvernare și nu au mai fost nevoiți să le cedeze ceva.


Din altă perspectivă, liberalii și social-democrații s-au înțeles fără scandal asupra împărțirii posturilor de conducere la Prefectură, dar și a distribuirii banilor de la Consiliul Județean pentru primării astfel încât este posibil ca negocierile pentru directori să ajungă la un rezultat concret.


Chiar dacă oficial există un refuz de divulgare a informațiilor, neoficial s-au creat deja nemulțumiri în interiorul partidelor.


Unii șefi de instituții au început subit să se îmbolnăvească, alții să își caute posturi mai bune pe care să se mute dacă sunt destituiți.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL