Pleiadă de oficialități și militari la Ziua Veteranilor, discursuri mai puține, jerbe depuse masiv sau... anonim – GALERIE FOTO & VIDEO

Ploaia s-a ferit astăzi să cadă peste Botoșani unde la orele amiezii au fost cinstiți în cadru festiv veteranii de război. Manifestațiile organizate liber, fără restricții sau măști de protecție s-au desfășurat sub un soare primăvăratic.

 

Ziua Veteranilor, la Botoșani 

 

Au fost programate a începe de la ora 12:00, însă pregătirile erau în toi cu mult înainte. Mai întâi s-a pregătit dispozitivul de militari care au format Garda de Onoare și care au oferit o solemnitate aparte evenimentului.

 

Oficialitățile au apărut, grupate pe partide politice cu zece minute aproximativ înainte de ora anunțată de începere. Singurii care au sosit fără colegi politici au fost subprefecții Paula Berențan și Tiberiu Manolache care s-au alăturat pentru amabilități grupului de șefi ai structurilor Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Ulterior și-a făcut apariția grupul social democrat în frunte cu Doina Federovici, președintele PSD dar și al Consiliului Județean, alături de ministrul Marius Budăi, primarul Cosmin Andrei, parlamentarii Alexandra Huțu, Dan Șlincu și Lucian Trufin. Ulterior au ajuns în zona Monumentului celui de-al Doilea Război Mondial și liberalii în frunte cu președintele PNL, Costel Șoptică.

 

La ora 12:00 evenimentul a fost deschis de prefectul Sorin Cornilă care a dat onor Gărzii Militare.

 

Ceremonialul a început cu intonarea Imnului de Stat al României și oficierea unui ceremonial religios de către un sobor de preoți coordonat de părintele protopop, Petru Fercal.

 

Doar două discursuri au fost rostite, unul din partea Asociației Veteranilor de Război de la Botoșani și al doilea, al prefectului Sorin Cornilă.

 

„Ziua de 29 aprilie s-a stabilit ca semn de aleasă cinstire și ca tradiție a înaltului decret regal înaintat de primul monarh al României, regele Carol 1, la data de 29 aprilie 1902, prin care s-a precizat să se acorde titlul de veteran de război tuturor ostașilor care au luptat în răzzboiul de independență al României, în anul 1877. Recunoașterea unui asemenea onorant titlu de veteran de război a survenit ca urmare a demersurilor unor combatanți de pe redutele de la Grivița, Plevna, Rahova, Smârdan, care nu mai puteau suporta sărăcia și subjugarea Imperiului Otoman”,

Colonel în rezervă Gheorghe Jalbă, președintele Asociației Naționale a Veteranilor de Război, Filiala Botoșani

 

”Aniversăm astăzi Ziua Veteranilor de Război, ocazia perfectă să le arătăm recunoștință și respect, pentru spiritul de sacrificiu și curajul de care au dat dovadă pe timpul războiului. Îi omagiem pe cei care și-au pierdut viața în lupte și le onorăm jertfa și ne înclinăm cu respect în fața veteranilor de război. Istoria țării noastre a fost scrisă cu sângele eroilor și sacrificiile veteranilor de război.  Este datoria noastră să păstrăm flacăra patriotismului, să păstrăm în memorie faptele înaintașilor noștri și să-i învățăm pe copiii noștri istoria poporului român. Să nu uităm sacrificiile înaintașilor noștri, să ne onorăm trecutul, iar lecțiile istoriei să reprezinte pilde pentru fiecare dintre noi. La Mulți Ani și Dumnezeu să vă Binecuvânteze!”,

Sorin Cornilă, prefect

 

Ulterior s-au depus jerbe de flori la Monumentul Eroilor celui de-al Doilea Război Mondial din partea asociațiilor reprezentative ale veteranilor de război, instituțiilor participante la eveniment: Prefectură, Consiliu Județean, Primărie sau structuri MAI și Penitenciar precum și partidelor politice.

PNL-iștii s-au grupat pentru coroana depusă la monument, urmați de social democrați, într-o prezență masivă care a eliberat jumătate din spațiul destinat oficialilor. Au urmat cei de la Uniunea Salvați România (USR), ALDE care a fost reprezentat de membri din liniile doi sau trei, necunoscuți publicului precum și AUR.

 

Și în final, după doi ani de pauză a fost reluat unul dintre momentele care fac deliciul botoșănenilor, defilarea gărzii de onoare.

Întreg evenimentul poate fi urmărit în materialul video de mai jos: