Pleacă ajutoarele spre înzăpeziţi, camioane cu bunuri de la dropsuri la lumânări-FOTOGALERIE

 

Miercuri la amiază a început operaţiunea de încărcare a ajutoarelor colectate de la botoşăneni pentru sinistraţii de iarnă. Aproximativ 30 de militari au început umplerea maşinilor care joi dimineaţă vor pleca spre Brăila.

Două camioane cu lemne şi patru izoterme cu produse alimentare neperisabile s-au strâns în numai patru zile la Botoşani. Instituţii, agenţi economici şi persoane fizice au ţinut să contribuie la îmbănătăţirea situaţiei românilor care au avut de suferit din cauza căderilor abundente de zăpadă. S-au colectat astfel peste 4.000 cutii de pate, peste 2.000 litri de ulei, în jur de 2.300 kilograme de făină, tot cam pe atât orez, mai mult de 2.000 de conserve de carne şi peşte, aproape 1.500 sticle de apă. Pe lângă produsele de strictă necesitate, oameni au donat însă şi dropsuri, cafea, sucuri, icre şi lumânări. De asemenea, s-au adus pături şi haine. Convoiul va fi condus de unul dintre consilierii prefectului, iar judeţul Brăila a fost indicat de Ministerul Administraţiei şi Internelor. „Noi predăm produsele la Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila şi ei ştiu mai bine acolo unde au cea mai mare nevoie. Prefecţii sunt cei care se ocupă de distribuirea ajutoarelor”, a declarat Radu Doruleţ, cel care răspunde de transport. Odată cu plecarea convoiului se sistează şi acţiunea de strângere a ajutoarelor de la Botoşani. Prefectul Cristian Roman a mulţumit public botoşănenilor pentru sprijinul dat românilor din zonele afectate de ninsori. 






















CITEȘTE ȘI:
Ajutoare de la Botoșani, de la pături la pate Hap şi săpun Camay – GALERIE FOTO