Piscina în care și-a pierdut viața adolescentul de 17 ani închisă UN AN de zile - LEGĂTURA cu moartea lui Vali

Vara aceasta parcă mai mult ca niciodată, s-a simțit acut nevoia unui complex sau a unei piscine în Botoșani, mai ales că arșița a fost necruțătoare. Soluțiile botoșănenilor au fost limitate din punctul acesta de vedere, asta după ce un principal punct de atracție și-a închis porțile imediat ce un eveniment tragic îi anunța, la rându-i, sfârșitul.

 

Piscina se redeschide

Vorbim despre piscina Hotelului Maria, din inima municipiului, acolo unde în urmă cu un an, un adolescent de 17 ani își pierdea viața după ce s-a lovit puternic la cap de treptele din interiorul piscinei. Poate fără nicio legătură cu acest eveniment, punctul de atracție a sezonului de vară și-a restricționat accesul publicului și așa a rămas. Ce s-a întâmplat totuși cu una dintre cele mai frecventate piscine din oraș? Avea tragica întâmplare să îi marcheze sfârșitul?

Am discutat cu reprezentanții Complexului hotelier Maria și ne-au răspuns că piscina se va redeschide, dacă lucrările merg conform planului, cel mai probabil în acest weekend – exact când Valentin Mistreanu ar urma să împlinească un an de când și-a pierdut viața.

Fără să aibă cunoștință dacă piscina a fost închisă din acest motiv, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Botoșani ne-au precizat că încă nu au primit vreo solicitare pentru obținerea autorizației sanitare de funcționare de care spațiul ar avea nevoie pentru a se deschide. 

„Din ceea ce știm până acum, piscina este în renovare, în etapa de modernizare, însă dumnealor nu ne-au contactat încă. Vom merge oricum imediat ce primim vreo veste, în inspecție la fața locului”, a precizat Silvana Tudorache, director al DSP Botoșani.

Un an fără Vali

Pe 11 august 2014, Valentin Mistreanu, un tânăr de 17 ani aflat în plasament familial, ieșise să se răcorească cu mai mulți prieteni la piscina Hotelului Maria. Nu a fost nevoie ca adolescentul să facă un salt periculos ori să încalce regulile spațiului de agrement, pentru ca acesta să își piardă viața. Tânărul înota și s-a lovit puternic la cap de o treaptă din piscină pe care nu a observat-o.

Rămâne de văzut dacă etapa de renovare prin care a trecut bazinul a însemnat o modificare substanțială a proiectului și în ce constă, de fapt, modificarea.

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:34358:Anchetă la Poliție cu băiatul mort după baia la piscină]]