Peste 80 de salariaţi ai Urban Serv vor aduna gunoiul după noaptea de Revelion

 

Zeci de angajaţi din cadrul societăţii Urban Serv vor lucra în dimineaţa zilei de 1 ianuarie pentru a strînge gunoaiele rezultate de la spectacolul organizat de Primărie în Piaţa Revoluţiei în noaptea de Revelion. Conducerea Urban Serv se aşteaptă la tone de gunoi lăsate în urmă de petrecăreţi, avînd ca exemplu anii anteriori cînd cantitatea totală strînsă după noaptea dintre ani ajungea chiar la 10 tone. Salariaţii societăţii de salubrizare vor ieşi la treabă cel mai probabil la 4 dimineaţa, pentru ca în jurul orelor şapte zona să fie deja curată. „Întotdeauna pe data de 1 ianuarie am toată lumea la treabă, chiar şi cei care, prin grafic sunt liberi. Cei 80 de oameni de la salubritate vin să strîngă gunoaiele, să măture şi să facă tot ce trebuie făcut acolo. Durează vreo patru ore ei încep de la 4 dimineaţa şi pe la 7 sau 8 trebuie să fie gata pentru că, cetăţenii încep să circule şi atunci nu pot să calce pe sticlă spartă”, a declarat Gheorghe Pricopi, directorul Urban Serv. Şeful societăţii a mai declarat că, în anii anteriori obişnuia să ducă în zonă şi pubele pentru aruncarea gunoiului însă a renunţat la idee după ce a constatat că acestea erau distruse de botoşănenii care au petrecut prea mult.