Pelerinaj în Țara Sfântă organizat de un preot din Botoșani: Vă invităm într-o călătorie spre descoperire și mântuire

Preotul misionar, Cristian Buhaciuc, organizează un pelerinaj în Israel.

 

Mai exact, va avea loc în perioada 19 – 26 aprilie 2023.

 

„Țara Sfântă locul unde Domnul s-a făcut mic ca noi, a trăit printre noi, a suferit pentru noi, a murit pentru noi, dar a și ÎNVIAT pentru noi și pentru a noastră mântuire. Vom călca și noi pe unde a călcat Dumnezeu și ne vom umple de bucurie sfântă că nouă celor mici și păcătoși ne-a dat Dumnezeu un dar atât de mare. Vă invităm într-o călătorie spre descoperire și mântuire!”,

Cristian Buhaciuc, preot misionar Protopopiatul Botoșani.

 

Se va sta 8 zile/șapte nopți, iar prețul este de 990 de euro, plecarea fiind cu avionul de pe Aeroportul Iași.

 

„Țara Sfântă - locul în care a trăit Mântuitorul Iisus Hristos și unde a lucrat mântuirea lumii primește creștini din toate colțurile lumii, doritori să se împărtășească din darul sacru al meleagurilor pe unde și-au purtat pașii Apostolii și Maica Domnului”,

Cristian Buhaciuc, preot misionar Protopopiatul Botoșani.

 

Alte informații pot fi obținute de la preotul Cristian Buhaciuc – 0752030932

 

(Sursa Foto - depositphotos.com)