Momente inedite la Botoșani, concert de fanfară și marș pe Pietonal de Ziua Artileriei – VIDEO & GALERIE FOTO

Venirea la Botoșani a lt.col. Codruț Ștefan Obreja în calitate de comandant al Balationului 335 Artilerie „Alexandru cel Bun” a adus un suflu nou în modul în care sunt marcate anumite sărbători cu specific militar.

 

Astăzi, de Ziua Artileriei la Botoșani au răsunat fanfarele. A ajuns în oraș Muzica Militară din Batalionul 335din cadrul Garnizoane Militare Iași pentru o serie de concerte care au avut loc la Cercul Militar în fața prefectului Sorin Cornilă și a șefilor structurilor Ministerului Afacerilor Interne.

 

„Sărbătorim astăzi Ziua Artileriei, este vorba 179 de ani de la înaltul decret regal, pe 10 noiembrie 1943 când a fost înființată prima baterie de tunuri din Țara Românească. După cum știți, una dintre cele mai importante unități din Garnizoana Botoșani este Batalionul 335 Artilerie din Brigada Mecanizată „Podu Înalt”. Ne desfășurăm activitatea în cadrul acestei comunități foarte frumoase”,

Lt.col. Codruț Ștefan Obreja, comandant al Batalionului 335 Artilerie Alexandru cel Bun

 

A urmat un marș pe Pietonalul Unirii și un al doilea concert de fanfară în Parcul Mihai Eminescu.

 

„O să încercăm să facem o tradiție cu un concert de fanfară a muzicii militare în foișorul central din parc. Am ținut să facem această activitate și să organizăm puțin diferit față de anii trecuți și din dorința de a le mulțumi și celor din Botoșani care găzduiesc în această garnizoană unde ne desfășurăm activitatea ca batalion de artilerie începând cu anul 2005”,

Lt.col. Codruț Ștefan Obreja, comandant al Batalionului 335 Artilerie Alexandru cel Bun

 

Militarii muzicieni au interpretat melodii ostășești care au prins la botoșăneni, momentele fiind imortalizate cu ajutorul telefoanelor mobile.