Patru şcoli afectate de grindină – situaţia transmisă la minister

 

Inspectoratul Şcolar Judeţean a centralizat datele din teritoriu cu privire la unităţile de învăţământ care au fost afectate în noaptea de duminică spre luni de grindina care a lovit judeţul Botoşani.
Este vorba despre patru unităţi şcolare din judeţ unde au fost sparte geamurile, au fost înregistrate infiltraţii la acoperiş sau la defecţiuni la instalaţiile sanitare, sau acoperişuri afectate în proporţie de 50%. „Avem o centralizare a informărilor din teritoriu referitoare la pagubele materiale datorate condiţiilor meteorologice, respectiv la Şcoala Văculeşti, Şcoala cu Clasele I-VIII Mihai Constantineanu Dorobanţi, Şcoala cu Clasele I-VIII Dobârceni, Şcoala Dângeni”, a declarat Rodica Mighiu, purtătorul de cuvânt al IŞJ. Situaţia va fi transmisă la Ministerul Educaţiei însă potrivit legislaţiei în vigoare, obligativitatea pentru plata reparaţiile revine unităţilor administrativ teritoriale.
CITEŞTE ŞI:
Jale şi lacrimi la sate: Culturi, maşini, case distruse de grindină – VIDEO&FOTO