Patinoarul, luat cu asalt de sărbători

 

IMG_3372 (Medium)Pe perioada celor trei zile a Crăciunului, sute de botoşăneni au ales să îşi petreacă timpul liber pe patine, la Sala Polivalentă „Elisabeta Lipă” unde este amenajat patinoarul municipalităţii. Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Administrare Baze Sportive şi Agrement, numărul celor care au ales această metodă de distracţie dar şi relaxare este asemănător cu cel al anului precedent. Drept pentru care şi încasările din aceste trei zile s-au menţinut la un nivel IMG_4087 (Medium)asemănător, respectiv puţin peste 32.000 de lei. „În contextul crizei financiare, putem spune că suntem mulţumiţi de încasările făcute în acest an de Crăciun la patinoar, care se menţin la fel cu cele de anul trecut, partea bună este faptul că în acest an, instalaţia de la patinoar este una mai performantă şi au scăzut cheltuielile energetice, drept pentru care, putem face ceva economii de aici, în medie circa 2.000 de botoşăneni au fost la patinoar în aceste trei zile, cei mai mulţi fiind în ultima zi de Crăciun, avînd în vedere că în cea de-a doua a plouat, iar vremea nu prea a ţinut cu noi”, a declarat Violeta Sfecliş, şef serviciu contabilitate SABZA. De la data de 1 decembrie 2009 de cînd a fost deschis patinoarul suma totală încasată la patinoar se ridică la aproximativ 100.000 de lei, cu o prezenţă în medie de circa 260 de persoane pe zi.