„Omor” pe-un buletin la Uvertura Mall, zeci de botoşăneni s-au călcat în picioare - VIDEO & GALERIE FOTO

Peste 80 de persoane s-au îmbulzit la etajul trei al Uvertura Mall unde de astăzi a devenit funcţional Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor (SPCLEP) al Primăriei Botoşani. Uşile la noul sediu s-au deschis la ora 10:00, până atunci salariaţii acestui serviciu punând la punct ultimele detalii până la contactul cu publicul.

 


Coadă până spre multiplex

Noul spaţiu este de departe superior celui din strada Cuza Vodă, atât din punct de vedere al numărului de birouri cât şi a suprafaţei totală disponibilă. Una peste alta, nici imaginea pe care o au angajaţii din birouri nu este una de lepădat.
Şi cum mutarea atât a aparaturii cât şi a documentelor a necesitat timp, două zile publicul nu a avut acces la acest serviciu drept pentru care, în dimineaţa zilei de luni instituţia a fost luată cu asalt la propriu. Coada s-a întins până spre zona unde funcţionează Cine Grand.

Tichete cu bucluc

Dificil pentru cetăţeni a fost şi noul sistem electronic de eliberarea a bonurilor pentru a fi stabilită ordinea în care sunt preluaţi botoşănenii, care a fost inaugurat astăzi. Acesta constă într-un aparat care eliberează tichetele, iar numărul acestora este afişat pe mai multe ecrane amplasate atât în interiorul serviciului cât şi la etaje din Uvertura Mall. Astfel, cetăţenii, în loc să aştepte la coadă zeci de minute în şir pentru a ajunge la un funcţionar, pot face cumpărături.
Noul sistem bazat pe tichete a dat bătăi de cap oamenilor în  prima zi, unii neînţelegând exact cum funcţionează, alţii aşteptând la alte birouri şi nu în ultimul rând erau şi alţii care scoteau câte trei bonuri de ordine.
[[banner]]
Cei mai în vârstă s-au aşezat pe scaunele din mica sală de aşteptare pentru a nu-şi obosi picioarele.
Supraveghea totul în prima zi de activitate la Uvertura Mall, Constantin Gabur , şeful de la Evidenţa Populaţie care dădea ultimele indicaţii şi discuta cu cetăţenii. Gabriela ERDIC




VEZI ŞI:
ACUM : Coadă la Evidenţa Populaţiei de la mall, vicele Andrei a blocat iar presa – FOTOGALERIE
[[galerie-foto]]