Doi vicepreşedinţi şi-un Judele minunaţi - nici o neregulă la controlul de la CJ - AFLĂ ce a descoperit Ţurcanu

Evaluarea celor doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Botoşani, precum şi a administratorului public al judeţului, a ajuns la final. Raportul corpului de control a ajuns pe biroul preşedintelui CJ, Florin Ţurcanu, care a declarat că nu a fost găsită nici o neregulă.

 


Descoperire: S-a observat că volumul cel mai mare de muncă îl are dl. vice Sorescu

Rezultatul activităţii de control a fost cuprins într-un raport stufos, conform şefului CJ Botoşani, însă concluziile nu ar lăsa loc de interpretări.
„E un raport pe care dacă vreţi îl punem la dispoziţie, dar aveţi mult de citit. Din punctul de vedere al corpului de control lucrurile sunt în limita atribuţiilor de serviciu şi a legalităţii. Nu sunt abateri. Ei au verificat documente şi în urma verificărilor a reieşit că lucrurile sunt în regulă şi s-a observat că volumul cel mai mare de muncă îl are dl. vice Sorescu care are şi cele mai multe atribuţii”, a declarat Florin Ţurcanu.
Preşedintele CJ Botoşani a subliniat din nou că această verificare a fost făcută ca urmare a prevederilor legale şi a fost nevoit să facă acest pas, în caz contrar riscând să fie acuzat de abuz în serviciu.

Vicele PSD îşi face treaba "atât cât a primit"

„În Sorescu am avut tot timpul încredere, că dacă nu aveam nu îl luam în echipa mea. Mai departe în 2016 dorinţa mea şi angajamentul meu este să rămân în aceeaşi echipă cu el pentru că eu personal nu am făcut diferenţa între vicepreşedinţi. Am apreciat cum se cuvine, i-am apreciat ca şi colegi şi e nevoie de această echipă să mergem mai departe cu ea până în 2016”, a mai spus Florin Ţurcanu.
Cu privire la vicepreşedintele PSD, şeful CJ a declarat că are o colaborare corectă cu eventuale tensiuni cauzate de lupta politică. „Nu este un om care să privească cu ură, ci unul care îşi face treaba atât cât a primit”, a încheiat Florin Ţurcanu. (G.E.)
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
 Umilinţă supremă în fruntea CJ: vicepreşedinţii puşi să dea test scris la controlul ordonat de Ţurcanu – DOCUMENT