Noul primar face „apocaliptic” parcul Cornişa cu condiţii sucevene

 

Edilul şef a efectuat marţi o vizită la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est Piatra Neamţ pentru a studia mai în amănunt problema parcului regional Cornişa. De acolo s-a întors cu aceleaşi temeri asupra uriaşului proiect iniţiat de predecesorul său în funcţie.

În afară de Suceava, fiecare judeţ din Moldova ar avea parc regional de agrement
Astfel, printre altele, Ovidiu Portariuc a afirmat că, exceptând Suceava, în toate celelalte judeţe din Moldova s-ar investi în astfel de zone de agrement şi că Botoşani nu ar putea atrage turişti decât din Suceava. El a spus şi că ar exista un caz în care lucrările s-ar fi oprit la jumătate din cauza faptului că administraţia locală nu mai putea asigura cofinanţarea. Întrebat concret unde se întâmplă acest lucru a răspuns că „la Vaslui sau la Iaşi”. „Administraţia a gândit acest proiect ca parc regional, din păcate pentru noi fiecare judeţ va avea câte un parc regional, deci se restrânge aria noastră doar la judeţul Suceava”, a afirmat Ovidiu Portariuc.
Moldovenii şi ucrainienii nu prea ar veni fiindcă le trebuie viză
Despre posibilii turişti din Ucraina şi Moldova care ar putea să compenseze eventuala lipsă a celor din ţară Ovidiu Portariuc a spus că nu prea se poate miza pe aceştia deoarece provin din afara UE şi intră cu dificultate în România.
Am putea da faliment
De asemenea, edilul şef a mai arătat că din cauza unor investiţii de acest gen unele oraşe din Europa ar fi dat faliment, adică au concediat poliţiştii locali, au redus iluminatul public, etc. Nu a putut da nici un exemplu concret, însă a spus că în Spania 3.000 de primării s-ar afla în faliment din cauza modului în care s-au accesat programe europene.
CITEŞTE ŞI:
Flutur, provocare de 20 de milioane euro pentru Portariuc - VIDEO
UE ne-a dat banii în 2011 fiindcă în 2008 era criză, dar nu o conştientizam
Primarul a avut o explicaţie şi pentru faptul că Uniunea Europeană prin organismele sale a considerat totuşi că o astfel de investiţie este fezabilă la Botoşani şi a decis să acorde 10 milioane de euro oraşului pentru a o realiza. El a declarat că, de fapt, proiectul s-a făcut în 2008, an de creştere economică. Când i s-a spus că, de fapt, în acel an a izbucnit criza economică a replicat că nu era încă resimţită şi conştientizată. Totodată, i s-a spus şi că proiectul s-a semnat în septembrie 2011, la ani de zile de la declanşarea crizei, însă a explicat că s-a semnat tot pe baza datelor din 2008.
Despre sutele de botoşăneni care merg la parcul de la Gura Humorului Portariuc a spus că „ar putea fi şi o mie, dar aici vorbim de cifre”.
 E oficial : Noul primar vrea să amâne proiectul de la Cornişa
Tablou apocaliptic
În general, edilul şef a făcut un tablou aproape apocaliptic despre implementarea proiectului iniţiat de Flutur, mai arătând că ar urma să se achite rate lunare bancare de un milioan de lei, că practic s-ar dubla „povara financiară” a Primăriei, că acest proiect este ca ca „un cărbune încins”. Nu a vorbit deloc despre locurile de muncă ce s-ar putea crea pe perioada lucrărilor, de cele care ar rezulta după darea în folosinţă a investiţiei şi nici nu a precizat dacă mai există vreo primărie în România care să renunţe la 10 milioane de euro acordaţi de Uniunea Europeană.
Iar la mâna sucevenilor 
La insistenţele jurnaliştilor de a declara ferm dacă va pune sau nu în aplicare proiectul, acesta l-a condiţionat de realizarea drumului Botoşani – Suceava şi de întocmirea unei strategii comune cu judeţul vecin astfel încât turiştii veniţi la mănăstirile şi celelalte obiective turistice din Suceava să ajungă şi la Botoşani. „Rămâne ca ţintă doar judeţul Suceava şi în ideea asta o să gândim o strategie turistică ca Botoşani – Suceava să fie gândit ca pachet turistic”, a afirmat Ovidiu Portariuc. El a precizat că a discutat deja pe această temă cu preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, colegul său de partid Cătălin Nechifor.
Vrea parcul, dar ca simplu cetăţean
În final edilul şef a promis că nu va amâna din nou licitaţia, care deja a fost mutată din iulie în august. „Am primit doar informaţia că sunt multe firme în ţară care vor să participe”, a afirmat primarul Portariuc. El speră ca în acest fel să se obţină un preţ cu 10-15% sub cel estimat, astfel încât să se reducă volumul de cofinanţare care trebuie asigurat de Primăria Botoşani şi care este de 20 milioane euro. Totodată, ia în calcul inclusiv perfectarea unui parteneriat public-privat prin care o firmă să preia administrarea complexului şi să plătească redevenţă. 

„Nu putem să ne implicăm emoţional, să ne luăm după nişte percepţii ale noastre. Şi eu vreau ca persoană, dar trebuie să fiu atent la buget şi la nevoile tuturor cetăţenilor”, a concluzionat Ovidiu Portariuc.

VEZI CUM ARATĂ PROIECTUL DE LA CORNIŞA:
De 20.000 de ori Parcul de Agrement Cornişa – VEZI ce a făcut Mişcarea