Neglijența în rândul botoșănenilor provoacă adevărate drame 

Anual, primele şi ultimele trei luni sunt marcate de tragedii provocate de incendii cauzate de utilizarea necorespunzătoare a mijloacelor folosite pentru asigurarea confortului termic în locuinţe, se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ” Nicolae Iorga” al județului Botoșani.

 

Statistici

Statisticele arată că nerespectarea normelor de prevenire şi stingere a incendiilor în locuinţele botoşănenilor a provocat, în perioada octombrie 2015 – martie 2016, moartea a nouă  persoane şi rănirea altor nouă. În spatele acestor cifre, se ascund adevărate drame provocate din neglijenţă. Fie că este vorba de amplasarea necorespunzătoare a materialelor combustibile faţă de mijloacele de încălzire, coşuri de fum necurăţate ori neprotejate termic faţă de materiale combustibile sau de  jar căzut din sobă pe materiale combustibile.

 

Victimele focului au vârste cuprinse între 3 şi 99 ani. Cele în vârstă, trăiau singure, în locuinţe izolate. În perioada analizată, pe raza judeţului Botoşani s-au înregistrat peste 214 de incendii.

 

Statistica relevă o creştere a numărului incendiilor cauzate de utilizarea necorespunzătoare a mijloacelor folosite pentru asigurarea confortului termic, odată cu instalarea sezonului rece. Aceste incendii au drept cauză nerespectarea unor reguli elementare. De aceea, cetăţenii trebuie să respecte recomandările pompierilor menite să-i protejeze atât pe ei, cât şi bunurile pe care le-au agonisit de-a lungul vieţii.

Măsuri

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu care poate să apară la exploatarea sobelor şi a coşurilor de fum,  recomandăm câteva măsuri specifice:

•           verificarea sobelor, canalelor şi coşurilor de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile din apropiere;

•           tencuirea şi văruirea părţii din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat prin vibraţii, alunecări de tren etc. ori datorită vechimii imobilului constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);

•           curăţarea canalelor şi coşurilor de fum premergător sezonului rece (scânteile şi particulele aprinse ce ies pe coş pot ajunge la distanţe de 25 - 30 m şi sunt sursele care generează cel mai frecvent incendii);

•            la trecerea prin planşee, zidăria coşului se va îngroşa cu un strat de 25 cm, lăsându-se un spaţiu de 20 cm între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;

•           distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului nu trebuie să fie mai mică de 10 cm;

•           montarea pe pardoseală, în faţa uşii de alimentare cu combustibil, a unei bucăţi de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 m;

•           nu se vor introduce în sobe lemne cu lungimea mai mare decât focarul, nu se va lăsa uşa de la focar deschisă şi nu vor fi supraîncălzite sobele;

•           nu vor fi lăsaţi nesupravegheaţi copiii în încăperi unde sunt în funcţiune mijloace de încălzit.

Recomandări

Pentru mijloacele de încălzit locale sau centrale care folosesc combustibil lichid, recomandăm următoarele măsuri:

•           verificarea etanşeităţii conductelor de alimentare cu combustibil;

•           interzicerea supraalimentării cu combustibil;

•           alimentarea cu combustibil atunci când mijlocul de încălzire nu este în stare de funcţionare;

•           curăţarea periodică a conductelor de alimentare şi a duzelor de pulverizare.

Cauze

O altă cauză frecventă de incendii în acest sezon este reprezentată de exploatarea necorespunzătoare a aparatelor electrice de încălzire şi a instalaţiilor electrice, pentru a căror evitare trebuie luate următoarele măsuri:                  

•          nu vor fi utilizate instalaţii electrice defecte, montate direct pe materiale combustibile, cu improvizaţii, cu legături electrice neacoperite de material electroizolant etc.;

•          reparaţiile la instalaţiile electrice vor fi executate doar de personal autorizat;

•          nu vor fi suprasolicitate circuitele electrice prin racordarea unor consumatori electrici care depăşesc puterea nominală a acestora;

•          nu vor fi utilizate mijloace electrice de încălzire locală improvizate;

•          vor fi supravegheate permanent mijloacele de încălzire electrice aflate în funcţiune, chiar dacă sunt prevăzute cu mijloace de protecţie (termostat), deoarece acestea pot să nu funcţioneze la parametrii prevăzuţi şi vor fi deconectate în cazul în care apar defecţiuni;

•        reşourile constituie o sursă frecventă de aprindere prin plasarea lor necorespunzătoare sub birouri, rafturi, tejghele, unde probabilitatea de a intra în contact cu materiale combustibile (textile, hârtie, lemn etc.) este foarte mare;

•        reşourile improvizate şi artizanale prezintă risc deosebit datorită puterii mari a acestora şi a deficienţelor pe circuitele de alimentare, aspecte care conduc la suprasolicitarea instalaţiei electrice la care sunt racordate (conductori, prize, ştechere etc.).