MRU îl vrea pe Roman pe o funcţie la centru: FC deschisă alianţelor cu „drepţii”

 

Preşedintele Filialei Judeţene Forţa Civică, Cristian Roman ar putea ocupa o funcţie în structura naţională a formaţiunii politice după ce a primit o propunere din partea liderului naţional, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu.

Este o funcţie care mă obligă”, a catalogat propunerea deputatul botoşănean care a mai declarat că astfel aria sa de responsabilitate va creşte semnificativ. De asemenea, Roman a mai spus că până la alegerile prezidenţiale de anul viitor Forţa Civică urmăreşte constituirea de alianţe pentru întărirea partidelor de dreapta. „Voi fi promovat pe o funcţie centrală a Partidului Forţa Civică, o funcţie de vicepreşedinte. Pentru noi este important pentru că noi ne străduim la preşedintele MRU să fie candidatul dreptei în care credem şi care credem că se va coagula în jurul a câteva partide, să fie candidatul dreptei la alegerile prezidenţiale din 2014”, a spus Cristian Roman, preşedintele Forţa Civică de la Botoşani.
Prin astfel de alianţe s-ar urmări contracararea colosului social democrat şi înlesnirea drumului către fotoliul prezidenţial a lui Mihai Răzvan Ungureanu. „Partidul Forţa Civică şi-a asumat un rol de a coagula tot ce înseamnă partid de dreapta din România ca o alternativă la colosul politic care se numeşte PSD. Forţa Civică este un partid mic şi nu excludem nici un fel de alianţă cu oricine poate reprezenta dreapta politicii româneşti”, a mai spus Roman care a declarat că nu este exclusă o alianţă chiar cu PNL în condiţiile în care o eventuală rupere a USL a fost deja vociferată.
CITEŞTE:
 Roman: Portariuc şi Ţurcanu ar trebui să lase contrele şi să se apuce de treabă