Mitrea : PSD Botoşani mă sprijină la preşedinţia partidului

 

Miron MitreaSenatorul social-democrat Miron Mitrea susţine că PSD Botoşani se află printre organizaţiile care îi sprijină o eventuală candidatură la preşedinţia partidului. „Am decis să îl sprijin pe Cristian Diaconescu. Dacă nu candidează el, candidez eu”, a spus parlamentarul, care a enumerat filialele Botoşani, Bihor, Satu Mare şi Covasna ca fiind principalele pe care se bazează la congresul de alegeri din formaţiune. Intervievat de „Evenimentul Zilei”, senatorul Gheorghe Marcu l-a contrazis însă pe fostul ministru al Transporturilor. Preşedintele PSD Botoşani s-a declarat „surprins” de afirmaţiile colegului său de partid. Mitrea este unul dintre cei mai importanţi critici şi opozanţi ai lui Mircea Geoană.