Femeile din Tudora au fost celebrate de Ziua Internațională a Femeii din Mediul Rural

Cea de-a treia ediție a dezbaterii cu tema „Importanța Femeii din Mediul Rural” a avut loc joi, 17 octombrie, la Căminul Cultural din Tudora, în contextul sărbătoririi Zilei Internaționale a Femeii din Mediul Rural.

 

Inițiativa organizării acestui eveniment aparține deputatului Alexandra Huțu, care consideră că „accesul femeilor din mediul rural la informație din surse verificate, cu privire la drepturile lor și la măsurile guvernamentale destinate femeilor, trebuie întărit prin orice mijloace.”

 

În cadrul discuțiilor au fost abordate cele mai importante subiecte care privesc viața femeii de la sat: accesul la sănătate și la hrană sănătoasă, siguranța familiei, consolidarea socio-economică, violența împotriva femeii, discriminarea și implicarea femeilor în dezvoltarea locală.

 

Dialogul interactiv a fost întreținut de oratorii acestei dezbateri: președintele Consiliului Județean Doina Federovici, deputații Alexandra Huțu și Marius Budăi, subprefectul Cristina Breșug, consilierul municipal Dana Bețenchi, consilierul de stat Florin Gavril, administratorul public al municipiului Botoșani, Mircea Magdalena, precum și primarul comunei Tudora, Constantin Cocoreanu. 

 

Astfel de întâlniri contribuie la informarea corectă a femeilor de la sat, la încurajarea acestora să-și acorde mai multă valoare, precum și la creșterea solidarității față de acestea. Îi mulțumesc domnului primar Constantin Cocoreanu pentru toată deschiderea arătată în organizarea evenimentului. Le mulțumesc colegilor mei din PSD Botoșani pentru sprijin și, nu în ultimul rând, le mulțumesc celor 100 de tudorence prezente, pentru căldura cu care ne-au primit în Tudora. La mulți ani tuturor botoșănencelor care trăiesc la sat!”, a completat Alexandra Huțu.

 

La final, toate participantele au primit din partea organizatorilor diplome de apreciere și kituri de îngrijire personală specifică femeii.

 

Ziua Internațională a Femeii din Mediul Rural a fost instituită de Organizația Națiunilor Unite în anul 2007, fiind sărbătorită la nivel mondial în data de 15 octombrie.

 

(Comunicat PSD Botoșani)