Valoarea amenzilor a fost de 7.600 lei.
În perioada 24 septembrie -15 octombrie 2024, polițiștii locali au desfășurat acțiuni punctuale în piețele de pe raza municipiului Botoșani, cu scopul de a verifica modul în care comercianții, producători agricoli de legume și fructe, precum și persoanele juridice care desfășoară astfel de activități respectă legislația privind stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor agricole, precum și regulamentul de organizare și funcționare a piețelor. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 42 de sancțiuni contravenționale cu amendă în cuantum total de 7.600 lei potrivit prevederilor Hotărârii de Consiliu Local (H.C.L.) nr. 138/2020.
În parcările adiacente piețelor s-a urmărit prevenirea și constatarea faptelor de comercializare a produselor agricole direct din autovehicule. Astfel, în parcarea din str. Armeană nr. 2 au fost surprinse 19 persoane în timp ce comercializau struguri/varză direct din autoutilitare. Având în vedere cele constatate, polițiștii locali au dispus măsuri de sancționare conform prevederilor art. 32, lit. g din H.C.L. nr. 292/2017 – Regulament de organizare a circulației rutiere pe raza municipiului Botoșani.
Potrivit art. 32 lit. g) este interzisă vânzarea oricăror produse, pe suprafețele destinate circulației pietonilor, parcărilor cu plata şi trotuarelor aferente sau direct din vehicule fără acordul Primăriei municipiului Botoșani, fapta fiind sancționată cu amendă de la 100 lei la 400 lei.
„Activitățile de verificare și control se vor derula zilnic, iar ca măsură preventivă, recomandăm tuturor persoanelor fizice/juridice să adopte măsurile necesare pentru respectarea prevederilor legale care intră în sfera de competență a poliției locale”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Botoșani.