Consilierii locali de la PNL au pus țintă pe Poliția Locală, gânduri inclusiv de desființare: Nu își face treabaVIDEO 

O altă potențială problemă identificată de viitorii consilieri locali PNL este privitoare la eficiența Poliției Locale. 

 

Sunteți de acord cu desființarea Poliției Locale?

 

 

 

Și se gândesc la un demers prin care să fie găsită o posibilitate ca în sectorul operativ să rămână doar polițiștii locali cu condiție fizică. 

Ba chiar s-a pus în discuție inclusiv desființarea acestei instituții. 

 

 

Daniela Fetcu, viitor consilier local PNL

„Poliția Locală nu își face treaba, nu patrulează și nu asigură siguranța cetățeanului. Acest lucru este un proiect la care m-am gândit și ne-am gândit împreună. Dacă Poliția Locală își va îndeplini atribuțiile dacă nu, vom găsit o altă metodă de a asigura securitatea cetățeanului în orașul Botoșani. Da, m-am gândit inclusiv și la acest lucru (n.r. la desființarea Poliției Locale). Dacă nu se poate să-și facă treaba găsim o altă modalitate”

 

 

Liberalii cred că polițiștilor locali ar trebui să le fie impuse teste fizice la anumite intervale de timp regulate. 

Pentru a fi activi în momentul patrulărilor și pentru a-și îndeplini astfel sarcinile de serviciu. 

 

 

Eduard Telișcă, viitor consilier local PNL.

„În anumite condiții putem avea și pregătire fizică. Și asta vă spun garantat, cunosc persoane care au 70 de ani și se comportă ca persoane de 40. Atât timp cât, nu vă supărați, un polițist local mai degrabă îl sari decât să-l ocolești nu ai ce face cu el pe stradă. Parcă intenționat Poliția Locală a fost lăsată să îmbătrânească. Nu s-a mai adus tineret. Sunt tineri capabili care termină facultăți de sport, sunt tineri capabili care termină academii de Poliție, nu se regăsesc în Poliție, vor ceva mai ușor. Îi putem aduce în cadrul Poliției Locale. Nu mi se pare normal ca Poliția Locală să aibă un program de la 8  la 16:00 și s-a terminat. Nu îi mai vezi pe stradă”

 

Polițiști locali mai tineri 

 

De asemenea, se poate lua în calcul și un standard de vârstă pentru echipajele care ies în patrulare. 

 

Eduard Telișcă, viitor consilier local PNL.

„Cine nu face față poate să iasă la pensie. Mulți dintre noi venim din privat. În privat știm foarte bine nu faci față te-ai retras sau intri în faliment. Același lucru trebuie să fie și în cadrul instituțiilor publice. Nu faci față, nu suntem zonă de întrajutorare, trebuie să faci față, ești plătit din banul public.”

 

Cum poate fi reglementată juridic această inițiativă?

 

Relu Chiriac, viitor consilier local PNL.

„Lucrul acesta poate fi reglementat prin contractul colectiv de muncă și contractul individual de muncă. La momentul actual nu poți să îi dai afară, oamenii beneficiază de contractul colectiv de muncă, contractul individual. Primăria poate interveni în modificarea contractului de muncă, dacă au și organizație sindicală nu știu acolo exact o să vedem. Aducem modificări la contractul individual de muncă.”

 

Discuția a fost încheiată într-o notă ironică: „Cunosc polițiști locali care arată bine, aleargă după hoț, nu hoții aleargă după ei”Eduard Telișcă.

Concluzionând, liberalii doresc o poliție locală după modelul de la Iași sau Arad.