Misiune imposibilă pentru Ţâbuleac : are de ales între Flutur şi… Flutur

 

Fostul prim-vicepreşedinte al PDL Botoşani va fi pus sâmbătă în faţa unei situaţii inedite. El va trebui să îşi exprime opţiunea pentru preşedintele organizaţiei judeţene, iar singurul candidat este Cătălin Flutur, cel cu care în mai multe momente a avut o relaţie mai încordată.
Şeful Consiliului Judeţean crede însă că are totuşi două opţiuni. „Pentru o anumită funcţie, când există o anumită candidatură, optezi între a fi de acord cu candidatura respectivă sau a o respinge prin vot negativ (…). Certitudinea mea se va exprima prin vot secret”, a afirmat Mihai Ţâbuleac. Acesta a evitat să facă public dacă îl va vota pe primar sau îl vă taia de pe buletinul de vot. „Fiind vot la persoană, votul este secret, nu cred că putem face prea multe comentarii în treaba aceasta”, a mai spus Ţâbuleac. Preşedintele CJ crede că nu are nici o problemă cu partidul şi că, atunci când a fost convocat, s-a prezentat la toate întrunirile organizate de PDL.