Mircea Flutur s-a căsătorit cu Manuela, primarul înlăcrimat – GALERIE FOTO

 

Mircea Flutur, unul dintre fiii primarului Cătălin Flutur, s-a căsătorit în cursul zilei de vineri, 29 iulie cu aleasa inimii sale, Manuela, în cadru restrâns, avându-i aproape pe cei dragi, familie şi rude, dar şi prieteni sau şefi ai unor instituţii locale. 

 
Cei doi tineri şi-au luat starea civilă la sediul Primăriei Botoşani, cu începere de la orele 19:00, urmând ca sâmbătă, 30 iulie să aibă loc cununia religioasă şi petrecerea, organizate în cartierul rezidenţial Alfa Land. Cununia civilă a fost oficiată de „socrul mare”, primarul Cătălin Flutur,  cu toate că, Mircea anunţase iniţial că tatăl său este stăpânit de mari emoţii „o va face, doar dacă va putea”. Imediat după ce tinerii au spus „DA”, invitaţii au ciocnit câte un pahar de şampanie, au luat câte o gustare, după care au coborât în holul mare al Primăriei pentru o fotografie de grup. Mircea şi Manuela se iubesc de aproximativ doi ani şi jumătate şi au decis să îşi unească destinele în noaptea de Înviere din acest an. „Am foarte mari emoţii. Şi părinţii au foarte mari emoţii. Avem acuş doi ani şi jumătate de când suntem împreună. A fost simplu când am decis să ne căsătorim, de Paști s-a întâmplat în Seara Sfântă, am cerut-o, ea a zis da. În luna de miere vom pleca în Turcia, timp de o săptămână de zile”, a afirmat emoţionat Mircea Flutur, cu puţin înainte de oficierea cununiei civile.


De aceleaşi sentimente a fost de altfel stăpânit şi tatăl său, primarul Cătălin Flutur, care a recunoscut că a trăit cele mai mari emoţii din ultimele două decenii. „A fost un moment deosebit, probabil cel mai emoţionant din ultimii, zic eu, 20 de ani. Am oficiat eu până la urmă cununia civilă, mi-am făcut curaj. În primul rând îmi doresc nepoţi, eu sunt deosebit de bucuros că, în sfârşit a venit şi o fată în familia noastră, nepoţii dacă vor fi băieţei şi fetiţe, cel mai bine. Îi aştept şi pe ceilalţi copii, pe Alexandru şi pe Cosmin să treacă şi ei prin momente la fel de frumoase, să sperăm că se va întâmpla cât mai repede şi va fi la fel”, a afirmat şi primarul.