Minor jefuit în stradă în ajun de Crăciun: Hoții l-au bătut și i-au furat banii

Polițiștii botoșăneni efectuează cercetări pe numele a doi tineri din municipiul Dorohoi, care au jefuit un minor în plină stradă și l-au lăsat fără bani.

 

În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale – Poliţia municipiului Dorohoi i-au identificat pe  L. A. de 17 ani şi B. R. de 15 ani, ambii din municipiul Dorohoi, ca fiind principalii bănuiţi de comiterea unei tâlhării, la data de 24 decembrie 2015. În fapt, în sarcina celor doi s-a reţinut că, în seara de 24 decembrie 2015, în timp ce se aflau pe raza municipiului Dorohoi, ar fi acostat un minor în vârstă de 14 ani, pe care, prin ameninţări şi agresiuni fizice, l-ar fi deposedat de suma de 70 de lei.
În cauză continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracţiunii de tâlhărie calificată.
CITEȘTE: Tineri cu intenții periculoase, imobilizați de polițiști și jandarmi: Au fost găsite asupra lor obiecte contondente și arme albe