Ministrul Sănătății, ANUNȚ important despre deschiderea școlilor din luna septembrie

Mai este o lună până la începerea școlii, iar ministrul Sănătății a făcut declarații referitoare la acest subiect.

 

Școlile se vor deschide cu prezență fizică pentru toți elevii, din toată țara, potrivit ministrului Sănătății, Alexandru Rafila.

 

 Acesta a declarat la Digi24 că nu vor mai exista închideri ale școlilor generalizate, ci doar acolo unde numărul de paturi destinate bolnavilor COVID va fi ocupat în procent de 75, „pentru o scurtă perioadă de timp școlile vor fi închise”, până când indicatorul scade sub această valoare.

 

Potrivit edupedu.ro, ministrul Sănătății a precizat că „vor fi aceleași recomandări la care insistăm”, făcând referire la portul măștii, despre care a spus că nu va mai fi impus fiindcă în opinia sa „nervii sunt destul de întinși” și „gradul de acceptabilitate al unei măsuri care pare coercitivă, cred că este destul de redus”.

 

 

Cât despre școli, vor fi închise, se va reveni la școală la distanță?

 

Alexandru Rafila: Nu, am zis că vor fi deschise, acuma începem iar cu școlile închise? Tocmai eu v-am spus că nu vor fi închise școlile și, sigur, ceea ce monitorizăm îndeaproape este gradul de ocupare a paturilor de spital, care la un anumit procent, noi am propus 75%, poate să ducă la închiderea pentru o perioadă extrem de limitată, până scade acest grad de ocupare. Numărul de infecții nu mai este un indicator.

 

Moderator: Fără posibilitatea de a ajunge într-un lockdown, în situația în care numărul de cazuri va fi atât de mare?

 

 

Alexandru Rafila: Eu sunt aproape convins că așa ceva nu mai trece nimănui prin cap, că noi suntem într-o criză economică așa de profundă, în care un astfel de lockdown nu ar face decât se ducă la o criză catastrofală încât toate măsurile noastre ar fi fără niciun fel de efect. Mai bine să fim echilibrați, cu recomandări ferme, să luăm măsuri medicale acolo unde e nevoie și să evităm genul acesta de abordări care, din păcate, de multe ori mi s-a părut chiar neprofesioniste din punct de vedere al modului de comunicare a informației”.