Mii de ţigarete „de lux” confiscate la Dorohoi

 

Poliţiştii de frontieră botoşăneni au descoperit, pe parcursul a 24 de ore, 16.400 de ţigarete, acunse în bagajele unor cetăţeni români sau moldoveni. Ţigările erau destinate comercializării pe piaţa neagră, valoarea acestora ajungând la aproximativ 3.300 lei. bax (Medium)În ziua de 07.12.2009, un echipaj format din poliţişti de frontieră de la Sectorul PF Dorohoi au confiscat 8.200 de ţigarete de provenienţă Federaţia Rusă şi Ucraina, aflate în bagajele unor cetăţeni români. Poliţiştii de frontieră au oprit pentru control, în localitatea Rogojeşti, două autoturisme care se deplasau dinspre Siret spre Mihăileni. În autovehicule se aflau Ovidiu D., cetăţean român în vârstă de 21 de ani, domiciliat în Dorohoi, judeţul Botoşani, şi Ioan S., de 26 de ani, domiciliat în localitatea Cândeşti, judeţul Botoşani. În bagajele celor doi au fost găsite 7.000 ţigarete marca Saint George şi Kent cu timbru Federaţia Rusă şi Ucraina, ţigări pentru care nu deţineau documente de provenienţă. Ţigările erau ascunse în bagaje, sub scaunele şi în portbagajul autovehiculului. Cei doi tineri au declarat că ţigările au fost achiziţionate din localitatea Siret, de la diverşi cetăţeni în scopul comercializării în piaţa din Dorohoi. La scurt timp, acelaşi echipaj a oprit un autovehicul în localitatea Vârfu Câmpului. La volanul acestuia se afla Andy F., de 23 de ani, domiciliat în Darabani. În bagajele acestuia au fost găsite 1.200 ţigarete marca Viceroy şi Monte Carlo cu timbru Ucraina, ţigări pentru care nu deţinea documente de provenienţă. Ţigările erau ascunse în bagaje, sub scaunele şi în portbagajul autovehiculului. Cetăţeanul a declarat că ţigările au fost achiziţionate din localitatea Siret, de la diverşi cetăţeni în scopul comercializării în localitatea Darabani. În această dimineaţă, poliţiştii de frontieră de la Sectorul PF Stânca, au oprit pentru control doi cetăţeni moldoveni. În bagajele lor au fost descoperite 2400 ţigarete, de diverse mărci, cu timbru R. Moldova, pentru care cei doi nu deţineau documente de provenienţă. Cei doi cetăţeni au declarat că au cumpărat ţigările de la diverşi cetăţeni din localitatea Stânca, scopul fiind comercializarea în piaţa Botoşani. Tot în această dimineaţă, poliţiştii de frontieră de la Sectorul PF Româneşti, au oprit pentru control un autovehicul în care se aflau cetăţeni moldoveni. În bagajele acestora au fost găsite 5.800 ţigarete de diferite mărci, cu timbru R. Moldova, ţigări pentru care nu deţineau documente de provenienţă. Ţigările erau ascunse în bagaje, precum şi în diferite locuri din autoturism. Cetăţenii au declarat că ţigările au fost achiziţionate din localitatea Stânca, de la diverşi cetăţeni, în scopul comercializării în localitatea Botoşani. Toate cele 16.400 ţigarete au fost ridicate în vederea confiscării de către poliţiştii de frontieră, valoarea totală a produselor fiind de 3300 lei. Poliţiştii de frontieră au aplicat şi sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 3000 lei . Deşi modalităţile de disimulare a produselor ilicite sunt diverse, iar contravenienţii încearcă să înşele vigilenţa poliţiştilor de frontieră prin diverse metode, asigurăm populaţia că vom continua să întreprindem măsuri ferme în întreaga zonă de competenţă, în vederea depistării şi sancţionării persoanelor implicate în traficul ilegal cu produse accizabile, precum şi reţinerii în vederea confiscării a mărfurilor traficate.