Angajaţii DGASPC din nou în stand-by pentru salarii

 

birou dgasÎn acestă săptămînă, cei circa 1.200 de salariaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, trebuie să îşi primescă drepturile salariale. Însă, asemeni lunilor precedente, situaţia bugetară rămîne la fel de incertă, iar conducerea instituţiei dar şi a Consiliului Judeţean, îsi îndreaptă din nou speranţele către Guvern. Chiar dacă mai sunt două zile pînă cînd angajaţii ar trebui să îşi încaseze salariile, conducerea DGASPC, liviu radasanu dsusţine că nu este încă rezolvată, însă asigură că oamenii nu vor intra în sărbătorile de iarnă fără bani. „Am convingerea că salariaţii Direcţiei nu vor intra în sărbătorile de iarnă fără salarii. Facem eforturi în acest sens, la nivelul judeţului Botoşani, să vedem de unde mai putem lua bani, dar soluţia trebuie să vină de la Guvern, printr-o rectificare bugetară la nivel naţional, poate miercurea aceasta în şedinţa de Guvern, sau poate cel tîrziu săptămîna viitoare”, a declarat Liviu Rădăşanu, director executiv DGASPC. Nu la fel de optimişti s-au declarat şi sindicaliştii de la nivelul Direcţiei Copilului, care susţin că, se aşteaptă din nou de la amînări ca şi în dăţile anterioare în privinţa marius orosanu (3)fondurilor pentru salariii. Pentru salariile angajaţilor din acest an, ar mai fi nevoie de un necesar de 3,4 milioane de lei. „Suntem suficient de pesimişti în ceea ce priveşte o rectificare de Guvern în această perioadă, să dea Domnul să ne înşelăm noi de data aceasta, dar de fiecare dată cînd au fost asemenea promisiuni, de fiecare dată au fost încălcate, personal nu cred că va fi o rectificare de buget săptămîna aceasta şi nici cea următoare, cel mult dacă va fi, să fie în ultimele 1o zile ale anului atunci cînd se face o echilibrare a bugetului şi cînd se vede situaţia celorlalte plăţi făcute la nivel de economie”, a declarat Marius Oroşanu, lider Sindicatul Impact. Conform celor precizate de conducerea DGASCP, mai multe direcţii din ţară se află în aceeaşi situaţie, fapt care dă speranţe ca răspunsul Executivului să fie unul favorabil, mai ales că, în ultimele zile au fost publicate în Monitorul Oficial mai multe hotărîri de rectificare bugetară pentru mai multe ministere.