Mii de profesori botoşăneni dau Ministerul Educaţiei în judecată

 

Peste 3.000 de cadre didactice din Botoşani, afiliate la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, vor să dea Ministerul Educaţiei în judecată, pentru că le-a fost redusă indemnizaţia de concediu cu 25 la sută. Acţiunea de la Botoşani face parte dintr-una ce se va derula la nivel naţional.

Potrivit Mediafax, modelul cererii de chemare în judecată va fi stabilit în şedinţa departamentului juridic al FSLI, care are loc marţi şi miercuri la Bucureşti. Juriştii urmează să pună la punct, în aceeaşi şedinţă, şi procedura prin care va fi deschis procesul privind reorganizarea caselor corpului didactic, palatelor copiilor şi cluburilor sportive din întreaga ţară. Noile organigrame din aceste instituţii, stabilite în baza ordinului ministrului Educaţiei, au lăsat fără locuri de muncă angajaţi precum şoferi, secretare, femei de serviciu, fochişti sau portari.
Cei mai mulţi membri FSLI care vor fi reprezentaţi în instanţă, după ce indemnizaţia de concediu a fost redusă cu 25 la sută, sunt din Bucureşti (9.500) şi judeţele Suceava (9.911), Bacău (8.000), Argeş (7.500), Prahova (7.000), Maramureş (6.500), Dâmboviţa (6.000) şi Alba (5.100).
În judeţele Buzău, Constanţa, Dolj sunt câte 5.000 de angajaţi din educaţie care vor să dea Ministerul Educaţiei în judecată, din Vrancea sunt 4.500, din Covasna - 4.300, din Călăraşi - 4.000, din Sălaj - 3.800, din Mehedinţi - 3.600, din Gorj - 3.500, din Botoşani - 3.100, din Vâlcea şi Harghita - câte 3.000, din Ialomiţa - 2.500, din Ilfov - 2.000, din Giurgiu -1.542, din Galaţi - 1.200, din Sibiu -850, din Teleorman - 600, din Olt - 402, din Caraş-Severin - 350 şi din Arad - 200.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ dezaproba decizia guvernanţilor de a reduce cu 25 la sută indemnizaţiile de concediu ale personalului din învăţământ, considerând că este un alt abuz, prin nerespectarea prevederilor legislaţiei în vigoare, respectiv a Codului Muncii.